Un tânăr de 24 de ani din Ciosa este candidat sigur la un mandat de arest preventiv după ce le-a demonstrat procurorilor și polițiștilor că măsura arestului la domiciliu n-are niciun efect asupra lui. Tânărul, care avea deja mandat de arest la domiciliu și era consemnat acasă în satul Ciosa, acolo unde figura cu măsura preventivă n-a rezistat ispitei și a vrut sa dea dat o fugă cu mașina convins că nu-l vede nimeni.
Fără permis și la volanul unei mașini radiate din circulație, potrivit polițiștilor, tânărul a scapat mașina de subcontrol în Susenii Bârgaului si a intrat în plin în gardul unei locuințe: a distrus câțiva stâlpi de beton și dus a fost. Potrivit polițiștilor evenimentul s-ar fi petrecut în 29 octombrie, dimineața. Abia o lună mai târziu polițiștii au dispus reținerea lui, după ce investigațiilor efectuate cu sprijinul polițiștilor criminaliști, precum și a probatoriului administrat, au ajuns la concluzia că tânărul de 24 de ani este cel pe care-l căutau și la tot dosarul au adaugat și infracțiunea de EVADARE.
Polițiștii Biroului de Supravegheri Judiciare au dispus reținerea pentru 24 de ore și-l duc în fața magistraților pentru a i se decide soarta: ”În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic au identificat, iar ulterior depistat bărbatul bănuit de producerea accidentului. Polițiștii au constatat faptul că acesta ar fi părăsit locuința, deși se afla sub efectul măsurii preventive a arestului la domiciliu. Totodată, ar fi condus un autoturism radiat din circulație, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în localitatea Susenii Bârgăului ar fi produs accidentul rutier soldat cu distrugerea gardului.
În cadrul dosarului penal întocmit cu privire la infracțiunile de evadare, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a tânărului de 24 de ani, din Ciosa. Acesta este încarcerat în Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă” a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.









