Pe un tânăr de 24 de ani din Ciosa nu pare sa-l opreasca niciun dosar penal și nici mandatele de arest să se urce la volan fără permis și să zburde pe șosele ori de câte ori este în libertate și are ocazia. Judecatorii l-au trimis din nou, vineri după gratii pe Adrian Bogdan V., care, deși era în arest la domiciliu, tot ca urmare a opririi în trafic la volanul unei mașini neînmatriculate a evadat în 29 octombrie pentru a se plimba cu aceeași mașină.
A luat în plin gardul de beton al unei gospodarii din Susenii Bârgăului și dus a fost acasă. A fost identificat ca autor si reținut de polițiști abia o lună mai târziu, Acum la multele dosarele sale se mai adaugă și infracțiunea de evadare.
În arest la domiciliu mai bine de un an
Tânărul a mai avut mandate de arest pentru conducere fără permis și în aprilie 2020, dar și în august 2021. În august anul trecut a rămas până în octombrie după gratii, după care instanța i-a schimbat măsura preventivă tot în arest la domiciliu. Instanța i-a prelungit lună de lună practic tot anul 2022 măsura arestului la domiciliu, chiar dacă în vara lui 2021 a fost trimis în judecată pe fond într-unul din dosarele de conducere fără permis. Și tot în 2021 a fost condamnat la muncă în folosul comunității la primăria din Tiha-Bargaului pentru 20 de ore de data aceasta pentru două amenzi contravenționale primite în 2017 si 2019, potrivit portalului instantelor .
Date portal instanta:
|
Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod procedură penală, rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 202 Cod procedură penală: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosar nr. 973/P/2020, ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului: – V.A.B. cercetat pentru săvâr?irea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen. ?i conducere a unui vehicul sub influen?a băuturilor alcoolice sau a altor substan?e, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.04.2020, până la data de 24.05.2020, inclusiv. Dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul V.A.B. (…) Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu din 25 aprilie 2020, ora 13,00.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 31/2020 25.04.2020
Foto ilustrativ
Citeste si: