Deputatul Lorant Sas despre controversa taxei pe fotovoltaice: ”nu ajunge să spui jur pe roșu că nu va fi o taxă”

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Deputatul Lorant Sas spune că ministrul Virgil Popescu a pasat problema cu taxarea prosumatorilor spre Bruxelles  și că reacțiile acestuia de tipul ”jur pe roșu că nu vor fi taxați” nu sunt credibile. Deputatul bistrițean crede că în realitatea ANRE nu si-afacut treaba pentru a nu stiu câta oară, că ministerul a reacționat ca de obicei în ceasul 23 la o directivă a UE și că toată povestea are un impact cum nu se poate mai prost asupra investițiilor în zona energiei neregenerabile, esențiale acum.

 

Ceea ce nu ne spune ministrul este de ce am așteptat până acum, în ceasul al 23-lea, să implementăm o normă europeană. De ce le facem în stil românesc, când suntem cu cuțitul la os, traducând cuvânt cu cuvânt o recomandare?” scrie Lorant Sas, într-o analiză făcută pe facebook a ordonanței dată în 29 noiembrie, înaintea minivacanței.

Sas vorbește și despre lipsa legislației secundare evocată de ministru care sa facă lumină în modul de aplicare a respectivei taxe dar si de faptul că la nivel de comunicare rămâne în spațiul public faptul ca cei care vor să -și pună panouri solare pe locuințe vor fi taxați : ”Ceea ce nu ne spune ministrul este de ce ANRE nu își face treaba privind informarea, iar asta se întâmplă de ceva vreme. Ca și în cazul liberalizării pieței de energie, comunicarea ANRE este inexistentă și va veni reactiv, după scandal, asta în condițiile în care, datorită incompetenței celor care gestionează programele de tip Casa Verde, încrederea cetățenilor în mecanismele de sprijin ale statului român, în vederea instalării de echipamente verzi, tinde spre zero. Aflăm doar că, la un moment dat, ANRE va veni cu legislație secundară care va lămuri aspectul prezumtivei și improbabilei taxări.

Cu ce rămâne, comunicațional, românul de rând, care spera să instaleze câteva panouri solare, pentru a-și reduce factura? Cu sentimentul că va fi taxat după ce se va racorda la rețea. Va mai avea încredere în sistem?

Ceea ce nu ne spune ministrul este cum stăm pe partea de infrastructură, cât și dacă mai “duce” rețeaua sau cine e responsabil pentru ritmul lent al racordării prosumatorilor. Întârzierile și birocrația aferente finalizării contractelor de prosumator sunt infernale. Montarea contoarelor inteligente se tergiversează cu anii. Iar Virgil Popescu este ministru de ceva timp. Ar trebui să aibă răspunsuri.

Propunerea către ministrul Virgil Popescu, valabilă şi pentru alte ministere, este să nu mai fie delăsător și să nu mai lase pe ultima sută de metri implementarea directivelor europene.

De asemenea, îi propun să discutăm cu cărțile pe masă despre situația reală a infrastructurii Transelectrica, în condițiile în care România produce mai puțin de jumătate din capacitatea maximă de producție energie electrică și importă zilnic diferența până la asigurarea necesarului național. Să admită faptul că principiul de taxare a energiei autoconsumate este ilogic, nestimulativ și contrar legislației și viziunii europene. Putem discuta și despre evitarea dezechilibrelor și ce trebuie să facem pentru a nu ajunge în situația altor țări, al căror sistem energetic nu mai poate suporta aportul suplimentar al noilor prosumatori. E important să nu ajungem acolo.

Nu în ultimul rând, este esențial să avem o platformă interactivă, transparentă și prietenoasă destinată actualilor și viitorilor investitori în energia regenerabilă. Asta ar putea implementa cu succes ministerul şi ANRE, dacă ar exista un minimum de voință politică şi de eficiență.

În rest, condițional-optativul din textul OUG și promisiunile de tipul “jur pe roșu că nu va fi o taxă” sunt amănunte neglijabile din discursul ministrului care păstorește Energia din 4 noiembrie 2019.” mai spune deputatul Lorant Sas

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa