Creșele din Bistrița funcționează doar cu personalul nedidactic. Ce spune viceprimarul Bistriței, Călin Stan, despre situație

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Creșele din Bistrița funcționează chiar dacă  educatoarele -puericultoare sunt în grevă generală de luni, dă asigurări municipalitatea  Potrivit viceprimarului Călin Stan de copiii din creșele municipale se ocupă personalul nedidactic adica îngrijitoarele, asistentele, infirmierele și personalul de la bucătarie.

Viceprimarul Călin Stan a scris pe facebook că înțelege situația generată de greva cadrelor didactice și dreptul acestora de a-și exprima nemulțumirile, dar și îngrijorarea părinților care au nevoie de o modalitate de îngrijire pentru copiii lor  în timpul zilei, atât timp cât ei sunt la muncă.

”Personalul nedidactic: îngrijitoarele, infirmierele, asistentele medicale și bucătăresele, își desfășoară activitatea, asigurând îngrijirea, supravegherea, hrănirea și somnul de amiază pentru prichindei. Deși activitățile didactice susținute de educatoarele puericultoare sunt suspendate în timpul grevei, eforturile personalului nedidactic sunt de apreciat, doresc sa le mulțumesc pe această cale! Sper că situația se va rezolva în curând și că toți copiii vor putea beneficia din nou de activitățile didactice în cadrul creșelora scris pe pagina de facebook viceprimarul Călin Stan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa