Timp de patru ore, miercuri, 31 mai, între 7 și 11 dimineața, sindicaliștii din Penitenciarul Bistrița au uzat de dreptul de a refuza prestarea orelor suplimentare, o forma de protest care substituie greva. Practic personalul, în cea mai mare parte s-a prezentat la Penitenciar, însa n-a intrat în unități. Consecința: s-au blocat structuri si activități: apelul deținuților, vizitele la deținuți, plimbările, activitățile curente in interior și la punctele de lucru, si eventualele prezentari în instanțe.
Forma de protest a fost organizata de unul din cele două sindicate naționale: Sindicatul Național al Politistilor de Penitenciare(SNPP) în majoritatea Penitenciarelor din România și va fi urmată, dacă revendicarile nu sunt rezolvate de 4 zile de astfel de acțiuni de refuz a orelor suplimentare. Liderul sindical de la SNPP Bistrita-Nasaud, Sergiu Pop a declarat pentru Bistrița Express, la încheierea acțiunii sindicale că dintre cei 230 de angajați ai Penitenciarului Bistrița, 156 au semnat pentru acțiunile de protest. El a explicat că din cauza lipsei cronice de personal din penitenciare fiecare dintre colegii sai are de facut ore suplimentare în exces, ore care sunt foarte rar plătite sau recuperate. Astfel la nivel național ar fi nevoie de 20000 de oameni însa lucreaza doar 12500, ceea ce supraîncarca cronic pe cei din sistem iar blocarea tuturor angajarilor prin decizie guvernamentală este de neacceptat, potrivit sindicaliștilor.
La Penitenciarul Bistrița ar fi nevoie de peste 300 de angajați dar lucreaza doar 230 cu totul
Ce solicită polițiștii din Penitenciare?
Potrivit Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciareîn sinteza revendicarile angajaților sunt următoarele:
1. Acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr 153/2017
- Aplicarea legii pensiilor militare fara modificări
- Actualizarea și indexarea pensiilor militare
- Plata normei de hrană la valoarea actualizata, fără plafonări
- Plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări
- Plata salariului de grad la valoarea actualizată, fără plafonări
- Deblocarea posturilor vacante

”Acțiunea de miercuri 31 mai 2023 reprezintă un prim avertisment pentru guvernanți precum și dovada că suntem determinați să încetăm activitățile.În luna iunie vom crește blocajul de la minim 4 ore la minim 4 zile, dacă revendicările noastre sunt ignorate, acțiunea urmând să fie susținută cu mitinguri în fața unităților Poliției Penitenciare. Guvernul va trebui să identifice soluții alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare!” anunță într-un comunicat de presă Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare.
Celălalt sindicat, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) care colaboreaza cu SNLP dar are si propriile actiuni de protest anunță că polițiștii de penitenciare vor începe și blocarea penitenciarelor prin “exces de zel”. Inclusiv la Penitenciarul Bistrița ar urma sa fie organizata in cursul lunii iunie o asemenea formă de protest. Potrivit sindicaliștilor de la FSANP “excesul de zel” înseamnă respectarea cu strictețe a legilor, regulamentelor și procedurilor inteene în asa fel încît se blochează poliția penitenciară. Astfel o singura activitate “accesul angajaților în penitenciar” poate sa ajunga să dureze aproximativ 4 ore, în loc de maxim 45 de minute.









