Într-o școală din Bistrița-Năsăud niciunul dintre absolvenți nu a susținut examenul de evaluare națională

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

O școală din Năsăud are zero prezență la ultimul examen de evaluare națională, deși pe listele de examen au fost înscriși totuși 17 candidați. Niciunul din absolvenți de clasa a 8-a de la Scoala din localitatea Valea Spinului, un cartier al Năsăudului  nu a ajuns însă să dea examenul.

A fost o situație unică, chiar daca procente mari de absenteism s-au întâlnit și în Poienile Zegrii, unde aproape jumătate din copiii înscriși n-au dat examenul de evaluare (7 din 15), Viile Tecii (5 din 13), Silivașu de Câmpie (3 din 5).

Situația din Valea Spinului este una cunoscută de autorități care spun că e vorba de o comunitate, de romi, în cazul cărora  profesorii care predau la clasele comasate V-VIII ar face eforturi mari să-i convingă să-și lase copiii la școală.

Inspectorul Școlar General, Cristian Nicula spune că situația de acolo e binecunoscută si ca ar fi nevoie de intervenții speciale pentru aceasta comunitate: ” am fost de cel puțin trei ori anul acesta acolo, în aceasta scoală, sunt perioade lungi când copiii pur si simplu nu merg la cursuri, de două ori pe an pleacă cu părinții la cerșit, se duc i vin înapoi, profesorii s-au implicat, însă trebuie mult mai mult decât atât” a spus șeful ISJ. El spune că în privința acestor elevi cel mai bun scenariu ar fi sa urmeze o scoala profesionala, sa învețe o meserie și că,unți părinți ar fi spus că asta vor face copiii lor după clasa a VIII-a.

Primarul din Năsăud Dorin Vlașin recunoaste ca situația din comunitatea din cartier e dificilă:  ” e învățământ comasat, scoala e arondata scolii Generale Mihai Eminescu, acolo profesorii se luptă sa-i aduca pe copiii la scoala, am discutat cu inspectorul general sa cautam soluții, sa vedem de pilda daca nu-i putem prinde în programul masa caldă, sa venim cu alt gen de intervenții acolo”.

 

Situația elevilor din mediul rural la ultimul examen de evaluare a arătat încă o data cat de mare e clivajul dintre elevii din urban cu alte posibilități financiare și cei din rural.

La nivel național 39,56% dintre elevii prezenți la Evaluarea Națională au luat medii sub 5, conform datelor Ministerului Educației, în condițiile în care la nivel național procentul celor sub  5 a fost de 21%. iar  70% dintre elevii din mediul rural care au participat la această Evaluare Națională nu reușesc să ia mai mult de 7.

Foto: scoala din Valea Spinului

2 răspunsuri

  1. Teoriile „părerologilor” ajută ca și ploaia în aversă; stropește dar nu asigură umiditate!
    Greșelile sunt mult mai profunde!

  2. Teoriile „părerologilor” ajută ca și ploaia în aversă; stropește dar nu asigură umiditate!
    Greșelile sunt mult mai profunde!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa