Aquabis nu va interveni pentru schimbarea conductelor de apă și canal de pe tronsoanele de drum din Bistrița rămase în execuție din cele două mari proiecte de reabilitare stradală, pe motiv că n-are bani sa o faca în regie proprie, iar pe masterplanul de Apă și Canal, programul realizat prin bani europeni nu s-ar fi găsit firmă de execuție la cele 4 sesiuni de licitație. La insistențele conducerii Primăriei Bistrița, directorul Aquabis, Ioan Șandru și presedintele Consiliului Județean, Radu Moldovan ar fi dat asigurări astazi la o întâlnire că orice intervenție la conductele de apă-canal, în caz de avarii, se va face în zona trotuarelor, respectiv a spațiului verde.
Primarul Ioan Turc este cel care a solicitat o întâlnire de urgență cu responsabilii cu implementarea Master Planului apă-canal la nivelul municipiului Bistrița, adică Societatea Aquabis SA, A.D.I. Apă-canal și Consiliul Județean Bistrița – Năsăud, acționarul majoritar cu aproape 94 % de la Aquabis. Întâlnirea, la care conducerea municipalității a cerut insistent ca Aquabis sa intervină de urgență pe șantierele deschise și să reabiliteze odată cu decopertarea carosabilului și rețeaua de conducte, în condițiile în care deadline-ul marilor șantiere este finalul acestui an, a avut loc miercuri seara, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Bistrița.
”În cadrul întâlnirii a fost readusă în discuție importanța și impactul major pe care îl are implementarea celor două ample proiecte ale Primăriei municipiului Bistrița: „Linia verde de transport public Unirea-Viișoara” și „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului. În acest context, am solicitat ca Aquabis, ADI apă-canal și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud să intervină neîntârziat pentru înlocuirea rețelelor de apă și canalizare de pe traseele celor două proiecte, pe segmentele unde nu s-a intervenit în acest sens. Intervenția este încă posibilă pe zona de trotuare, aflate încă în lucru, și pe zona de spații verzi. Pe strada Gării, acolo unde lucrările sunt în desfășurare, intervenția pentru schimbarea rețelelor ar fi ușor realizabilă.” a spus primarul Bistriței.
Este inacceptabilă orice intervenție ulterioară cauzată de avarii- atrage atenția primarul Turc
În comunicatul transmis conducerea Primăriei Bistrița precizeaza ca a atras atenția conducerii Aquabis dar și celor care-i tutelează, Consiliul Județean că odată carosabilul finalizat este inacceptabilă spargerea noilor lucrari pentru avarii la conducte:” Am reiterat faptul că termenul de finalizare a celor două proiecte este 31 decembrie 2023 și am precizat că este inacceptabilă orice intervenție de natură să afecteze lucrări deja realizate, cauzate de eventuale avarii sau prilejuite de o eventuală implementare a Master Planului. Președintele Consiliului Județean, domnul Emil Radu Moldovan, și directorul Aquabis, domnul Ion Șandru, au motivat neînceperea lucrărilor pe Master Planul apă-canal invocând faptul că niciuna din cele patru proceduri derulate de încredințare a lucrărilor, pe parcursul ultimului an, nu a avut un câștigător, totodată arătând că cele două entități nu pot finanța intervențiile necesare din fonduri proprii.
Cu toate acestea, am primit asigurări ferme că viitoarele intervenții asupra conductelor de apă și canal de pe traseele luate în discuție se vor face prin metode care nu vor afecta lucrările, cu soluții de tip relining, subtraversări sau săpături pe spațiile verzi.”a precizat comunicatul semnat de primarul Ioan Turc.
Bistrița asigură mai bine de jumatate din încasarile Aquabis
Aquabis n-are bani pentru lucrările din Bistrița, dar mai bine de jumătate din metri cubi de apă și canal facturati sunt în municipiu, mai mult decît tot ce facturează operatorul în restul județului. Astfel potrivit raportului administratorilor Aquabis din 2022, anul trecut, din 7,97 milioane de metri cubi facturați de Aquabis în tot județul, 4,2 milioane mc au fost facturați în municipiul Bistrița (nn ceea ce reprezintă 53%). în timp ce doar 47% au fost facturați în restul județului, acolo unde sunt prioritizate investițiile. Municipiul are însă mai puțin de 4,3% din acțiunile Aquabis, ceea ce, evident, nu-i permite influențarea deciziilor de investiții. Ultima data cand municipiul a reușit sa determine operatorul de apă -canal, controlat de Consiliul Județean BN ( actionar cu 93, 83% ) sa intervina la inlocuirea conductelor pentru un alt tronson din Linia Verde (strada Gheorghe Sincai) municipalitatea a asigurat finanțarea printr-un artificiu: și-a majorat cu aceeași bani aportul de capital la Aquabis.
Trebuie spus și că Aquabis a înregistrat și anul trecut un profit net substanțial, de 8.416.064 Lei

4 răspunsuri
Nu-i prima dată când nu există o corelare a luctărilor de infrastructură rutieră cu înlocuirea retelelor de utilităti din subteran, in special a celor de apă si canalizare. Cu atât mai mult cu cât orasul Bistrita se confruntă cu mari probleme legate de inundarea străzilor dupa fiecare ploaie mai puternică.
De aceea, odată cu lucrările de pe traseele celor două mari proiecte europene de infrastructură din oraș: Linia Verde Unirea – Viișoara și Axa de Transport str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului să se execute mai întâi înlocuirea retelelor vechi, dar si montarea de rigole carosabile de scurgere a apei din precipitatii pe marginea străzilor. Prin aceste rigole apa de ploaie se poate scurge instantaneu fără să băltească pe marginea drumului sau, si mai grav să intre in subsolurile caselor. In conditiile schimbărilor climatice actuale, cu frecvente ploi torentiale abundente, astfel de sisteme ar trebui extinse in tot orasul.
De altfel, cu câtiva ani în urmă inginerul Ion Șandru, directorul Aquabis a avertizat că până nu se vor face șanțuri de gardă pentru apa de ploaie, Bistrița va fi tot timpul inundată după câte o ploaie mai puternică.
Aquabis stie de mult de tot ca trebuie sa faca corelarea cu aceste proiecte, cum îi spuneti.Pe romaneste sa inlocuiasca aceste conducte odata cu reabilitatea tuturor strazilor. Si au avut tot timpul din lume. Insa mai tot timpul au avut alte prioritati