Bacalaureatul trecut la limită, după contestații, de mai mulți liceeni din BN. A fost ca la pariuri pentru unii

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Mai mulți absolvenți din Bistrița-Năsăud au reușit să obțină la limită, după contestații, trecerea examenului de Bacalaureat. Pentru unii au fost situații de infarct: adică au luat la o disciplina o nota si mai mica, însă i-a salvat corectorul de la altă disciplină pentru care au facut contestații. Rezultatele contestațiilor au fost publicate vineri dimineața pe site-ul  Bacalaureat 2023

În cea mai mare parte cei care au facut contestație  au obținut punctaje mai mari după,  adeseori chiar peste un punct. Pentru cei aflați sub linie acest punct i-a salvat. E cazul unui absolvent de la liceul Sportiv din Bistrița care a avut noroc cu contestația la română: corectorul i-a dat fix cu un punct mai mult : adica in loc de 5,25 a primit 6,25, iar media generala a devenit exact 6, cât avea nevoie.

La rezultatul contestațiilor, ca la pariuri

N-a fost singurul caz de salvare. Bistrița Express a numarat cel puțin 12 cazuri aflate la limită, salvate după corectura contestațiilor. Unii n-au scapat ușor: corectorul de la română a considerat prea generoasa prima notă a unui absolvent de la CNLR care a contestat toate trei disciplinele pentru a trece de BAC și în loc de 7,1 i-a dat 6.65. Asta l-ar fi lasat sub linie, daca n-ar fi avut noroc la matematica unde a mai primit în plus 0,5, iar la anatomie unde 3,85 a devenit după contestații 5. Asa a reusit sa ajungă la 6,01.

Un altul, care a contestat și el rezultatul de la toate disciplinele, a pierdut  mai bine de o jumatate de punct  la istorie, insa a avut noroc la română, unde corectorul i-a acordat cu peste 1 punct mai mult (1,15) adica în loc de 5,1 a obținut 6,35. La sociologie în schimb corectura a doua i-a pastrat nota 6,65. Asa a reusitr sa ia examenul cu 6,05

Si în cazul unui elev de la Grupul Școlar Agricol Beclean generozitatea corectorilor de contestații de la Biologie i-a salvat Bacalaureatul. A luat 6,55 în loc de 5,85 si a trecut în final de media 6 de care avea nevoie. De altfel la o examinare a rezultatelor se poate remarca și că au acordat punctaje mari, cu un punct în plus ori mai mult, corectorii de la Biologie si Limba Română.

În cealalta extremă a celor cu note mari, contestațiile au mai adus patru note de 10, una la logica si 3 la matematica, însă clasamentul mediilor de 10 a ramas neschimbat.

Rezultate pentru statistica

Potrivit Inspectoratului Școlar Bistrita-Nasaud rezultatul contestațiilor a ridicat rata de promovare a Bacalaureatului cu aproape 3% (2,98%), adică 74,85% a devenit  77,83%. Au fost depuse cu totul  589 contestații. Au trecut de Bacalaureat după contestații 1408 elevi din 1809 prezenți (1857 inscrisi). 400 au fost declarați respinsi, urmand sa încerce în sesiunea de toamna sau probabil anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa