Rabla local mai are de așteptat: sfârșitul anului, cel mai optimist scenariu

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Bistrițenii care urmăresc Programul Rabla Local, prin care mașinile pot fi casate contra unor sume cash  de 3000 de lei, mai au de așteptat, așa cum se întâmplă cu întreg programul gestionat de Fondul de Mediu. Primarul Bistriței Ioan Turc a estimat, la interpelarea unui consilier că cel mai devreme banii ar putea fi plătiți la finalul anului, în decembrie, însă totul depinde de momentul deschiderii aplicației pentru înscrieri individuale pe platforma AFM, acolo unde doritorii se vor putea înscrie.

Primăria Bistrița este una dintre cele 5 din județ care s-au înscris încă din 21 aprilie anul acesta în program, însă la AFM procedurile bat pasul pe loc. Recent AFM a mai acceptat o primarie din țară chiar daca tehnic lista pentru administarții locale s-a închis la final de aprilie. Fiecare primărie suporta o cota parte de finanțare pentru fiecare autoturism casat.

Întrebat ce se întâmplă cu programul ”Rabla -Local” Ioan Turc a explicat într-o ședință de Consiliu Local că se așteaptă deschiderea aplicației AFM pentru obținerea listei de aplicanți din municipiu:

”Noi ne-am înscris la AFM cu numărul maxim de autoturisme pentru care vom contribui din bugetul local alaturi de AFM pentru ridicarea, casarea și reciclarae mașinilor vechi. Urmeaza deschiderea aplicației în asa fel încât toți cei care vor sa intre in program să o faca la un click distanta  După ce avem lista de solicitanti. daca totul merge bine, pe finalul acestui an vom putea face plata. In cel mai rau caz, platile vor începe anul viitor, în primul trimestru, după votarea bugetului” a spus Ioan Turc.

În Bistrița se vor putea casa prin acest program 1000 de mașini, limita maximă accesibilă, în timp ce în alte 5 comune înscrise în program vor putea fi casate alte 240 de mașini (Braniștea , Lunca Ilvei, Magura Ilvei, Tiha Bârgăului și Ciceu Mihăiești). Fiecare administrație susține cu câte 600 de lei programul de casare, restul de 2400 fiind asigurate și Fondul de Mediu.

Se așteapta deschiderea aplicației de solicitanți la AFM

Cei care doresc sa-si caseze mașina si au domiciliul în municipiu sau una din cele 5 comune din BN care a intrat în program trebuie să aștepte anunțul de deschidere din partea AFM şi de-abia apoi  se pot înscrie prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție  pe acest site. Deocamdată pe site-ul Fondului de Mediu nu apar informații legate de momentul dechiderii programului, ultima mențiune, din 17 iulie precizand intrarea unei noi localități în Rabla Local. 

Bistrița Express a mai scris pe acest subiect și:

Doar Bistrița și cinci comune din județ vor oferi locuitorilor bani pentru casarea rablelor. AFM a dat publicității lista UAT-urilor eligibile

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa