10 lucruri pe care le poți face online în 2023

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Ce reprezintă internetul pentru tine? Locul unde cauți orice informație, canalul de comunicare cu lumea întreagă, centru de divertisment, zonă de shopping… Probabil toate acestea și multe altele împreună.

Fiecare dintre noi se bazează astăzi pe mediul online pentru a-și rezolva unele nevoi, dar și pentru a îndeplini dorințe. De la aflarea prognozei meteo sau a cursului valutar până la plănuirea unei călătorii, de la banking și trading online până la îndeplinirea unor sarcini legate de serviciu, totul se leagă de condiția de a avea acces la internet.

WiFi sau date mobile? Chiar și în roaming, accesul la internet a devenit tot mai ieftin, expresie a trecerii de la extra opțiune la standard de comunicare în călătorie. Volumele de trafic de internet cresc puternic an de an, dovadă a modului în care viețile noastre gravitează astăzi în jurul mediului online.

Putem supraviețui cu siguranță fără internet, însă cele mai multe persoane ar considera un astfel de scenariu drept unul de coșmar, în care adaptarea ar fi dureroasă…

Considerat vinovat pentru multe dintre aspectele negative ale vieții moderne, dar folosit de toată lumea, internetul ne ajută enorm dacă este folosit corect. Iată 10 lucruri pe care le poți face mai simplu cu ajutorul internetului, fără să te mai deplasezi, economisind timp și bani:

Alegi un alt furnizor de electricitate sau gaze naturale

Sunt deja câțiva ani de când românii au posibilitatea de a schimba simplu furnizorul de utilități esențiale – curent electric sau / și gaze naturale. Trebuie doar să selectezi oferta unui furnizor autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), fără a mai exista restricții geografice. Contractarea se face doar prin comunicarea cu noua companie cu care se dorește colaborarea. Aceasta se va ocupa mai departe de toate demersurile legale, în interesul clientului. Operațiunile, pur birocratice, se fac 100% online și nu vizează modificări tehnice la instalațiile de electricitate sau gaze naturale.

Îți deschizi un abonament de telefonie sau / și îți portezi numărul

Vrei să alegi un abonament nou de telefonie mobilă? Nimic mai simplu, faci totul online și te bucuri de cele mai multe ori de oferte speciale, valabile doar via internet. Contractul se poate semna virtual sau poate fi trimis prin curier de către operatorul de telefonie mobilă. Similar, poți contracta și alte servicii precum cele de internet și televiziune. De asemenea, dacă vrei să-ți portezi numărul în altă rețea, există în unele cazuri variante de a face toată procedura online.

Urmărești filme și seriale online

Netflix, HBO Max, Disney+, Prime Video, SkyShowtime … sunt exemple ale unor foarte populare platforme de streaming video online cu filme, seriale și alte producții de divertisment. Le poți urmări pe PC, pe smartphone, pe tabletă sau pe Smart TV. Audiențele sunt impresionante, existând foarte mult conținut exclusiv.

Deschizi un cont bancar, un depozit sau contractezi un credit rapid

Mediul financiar – bancar nu a fost niciodată atât de prietenos cu tehnologia! Astăzi, tot mai multe bănci comerciale și fintech-uri oferă românilor posibilitatea de a deschide online un cont bancar, de a constitui depozite și conturi de economii sau de a contracta credite de nevoi personale.

Rezervi vacanțe și călătorii

Dacă mergi în vacanță, uită de nevoia de a te deplasa într-o agenție de turism pe stil clasic. Ai la dispoziție pe internet toate ofertele, prin agenții sau direct la furnizori, fie că este vorba despre cazare, transport sau pachete turistice. Rezervi online, te bucuri offline!

Faci cumpărături de orice fel

Shopping online? Loc de dat cu cardul! Sau de plătit ramburs, dacă preferi. De la electroIT la articole fashion, de la alimente și băuturi la produse pentru casă, nu prea există categorie care să nu fie prezentă în comerțul electronic. Mall-ul este acum online, iar partea și mai bună este că poți comanda produse chiar și de la comercianți de pe alte continente.

Te distrezi la jocuri de noroc

Universul jocurilor de noroc este deschis online tuturor celor cu vârsta de cel puțin 18 ani. Te poți distra acum la diverse jocuri de cazino online oriunde ai fi, oricând dorești. De la sloturi cu jackpot și până la bingo, ruletă, blackjack sau poker toate aceste jocuri de sunt la dispoziția ta cu mize demo și reale. Pentru a păstra farmecul jocului, nu uita să acționezi responsabil și echilibrat!

Plătești facturi, taxe și impozite

Atenție, subiect sensibil! Nimănui nu îi place să plătească taxe și impozite (să nu mai vorbim despre amenzi…), dar toți suntem datori să o facem. Și dacă tot nu avem scăpare, măcar să fie simplu. Online, poți plăti taxe și impozite, la fel de ușor precum plătești facturile lunare la utilități.

Socializezi cu prietenii sau îți faci noi prieteni

Social media a devenit un fenomen în sine, aproape fiecare persoană având conturi pe cel puțin o rețea de socializare. În unele cazuri, chiar și animalele de companie au propriile conturi pe Facebook, Instagram sau Tik Tok. Pe scurt, comunici, îți faci prieteni noi sau păstrezi relațiile cu prietenii existenți.

Urmezi cursuri de dezvoltare personală și profesională

Dacă vrei să evoluezi, poți folosi internetul nu doar pentru divertisment, ci și pentru cursuri de dezvoltare personală și profesională. Există cursuri acreditate, fel de fel de oportunități pentru cariera ta. Simplu, online, de urmat din confortul de acasă. Acum nu mai poți întârzia din cauza traficului aglomerat, ci eventual doar pentru că ai uitat să-ți setezi alarma la telefon…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa