Tragedie pe șosele: un șofer de doar 22 de ani a murit într-un stupid accident în Țăgșor. Două elicoptere trimise pentru răniți

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Viața unui tânăr de doar 22 de ani din Cluj a fost curmată brusc joi dimineața pe o șosea din Bistrița-Năsăud, după ce mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul, s-a rostogolit și s-a oprit pe capotă. În mașină mai erau alte trei persoane, care au fost accidentate grav. Două elicoptere au preluat răniții pentru a-i transporta la spitale.

     

Accidentul s-a produs pe DN 151 în Țăgșor, comuna Budești din  cauze încă necunoscute. Echipajele de pe ambulanțe si SMURD au încercat cu disperare sa-i salveze viața tânărului, însă manevrele de resuscitate n-au reușit să-l readucă la viață.: ” Din nefericire corpul bărbatului în vârstă de 22 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare astfel a fost declarat decesul la fața locului” a informat ISU.

Două elicoptere au preluat răniții

Doi răniți au fost trimiși fiecare cu câte un  elicopter SMURD la spital, în timp ce un al treilea a ajuns la spital cu ambulanța. ”Celelalte trei victime (doi bărbați și o femeie) cu vârste cuprinse între 17 și 38 de ani au fost evaluate medical la fața locului și au fost transportate două pe calea aerului și una cu un echipaj SAJ la unități spitalicești pentru îngrijiri medicale amănunțite.” a precizat ISU BN.

”Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier” a transmis poliția .

Foto : ISU BN, IPJ BN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa