Opt sate din Bistrița-Năsăud nu vor avea miercuri gaze naturale din cauza unor lucrări de reparații

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar în mai multe localități din jud. Bistrița-Năsăud miercuri, 20 septembrie, a anunțat Delgaz Grid. Compania de distribuție precizează că sistarea se face la cererea Transgaz care a programat lucrări la sistemul de transport a gazelor naturale.

 ”Vor fi afectate mai multe localități din zona de campie a județul Bistrița-Năsăud: Budești, Budești-Fânațe, Draga, Fânațele Silivașului, Silivașu de Câmpie, Tăgșoru, Fânațe și Tagu” anunță furnizorul de gaz.

Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie)” a mai precizat Delgaz Grid.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa