Furnizorul județean de apă Aquabis mai are de montat mai puțin de 10 % din contoarele inteligente obținute printr-un proiect de finanțare europeană de circa 10 milioane de lei. Este vorba de 11000 de contoare inteligente, accesibile de la distanță al cărui proces de montare a început în luna iunie și trebuie să se încheie în octombrie 2023 conform contractului, potrivit directorului Ioan Șandru.
Aquabis care a încercat sa acopere în principal zona de case din Bistrița speră să extindă anul viitor înlocuirea și pentru restul de contoare inteligente care sa acopere totalul locuințelor din municipiu, în condițiile în care în Bistrița mai bine de 53% din producția de apă a furnizorului județean.
Conducerea Aquabis a anunțat astăzi că va continua instalarea de apometre electronice, citibile de la distanță în zona de case a străzilor : Caraiman, Zefirului, Apicultorilor, Cuza Vodă, Horea, Cloșca, Crișan, Romană, Alexandru Mureșanu, Vasile Pârvan, Gavril Tripon, Oituzului, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Arțarilor, Livezi, Valea Căstăilor.
”Simultan, o parte din echipe vor reveni la locațiile unde din motive tehnice sau din cauza lipsei accesului la căminul de apometru nu au reușit să schimbe contorul. Rugăm pe această cale abonații care au primit înștiințări în poștă să ne contacteze pentru programarea procedurii de înlocuire a contorului. Reamintim faptul că procesul de schimbare a apometrelor face parte din proiectul „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Bistrița – contorizare inteligentă”, care a fost demarat la începutul lunii iunie ” a informat Aquabis.
Proiectul de înlocuire a contoarelor cu apometre electronice promite sa aduca o economie de 2% a pierderilor din rețea.
sursa foto: Ora de Medias.ro









