O lege care prevede ca femeile însărcinate sau însoțite de de copii cu vârsta de până la 5 ani să aibă prioritate la casieriile și ghișeele instituțiilor publice şi private, dar și locuri dedicate de parcare a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis. Despre noua lege deputatul bistrițean Diana Morar precizează că este vorba de un proiect legislativ inițiat de mai mulți parlamentari liberali, la propunerea Mirelei Retegan, fondatoare Gașca Zurli.
Deputatul bistrițean care a anunțat pe facebook promulgarea legii spune că textul acesteia prevede și amenajarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani în spațiile de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale unităților publice comerciale și private.
Diana Morar spune că există și amenzi, stabilite prin noile prevederi legislative pentru cei care nu respectă prevederile sau încalcă obligațiile de a amenaja, rezerva și/sau semnaliza locurile de parcare.
De asemenea obligativitatea de a crea noile facilitați, inclusiv locurile de parcare, intră în vigoare la 6 luni după adoptarea legii.
Mai multe detalii despre proiect aici
O altă legea care are prevederi asemănătoare, însă reglementează case de marcat speciale pentru mamele sau persoanele insoțite de copiii mici dar și interzicerea dulciurilor si a mancarii nesanatoase din apropierea acestora a fost adoptată recent de Camera Deputaților și trebuie sa ajungă la promulgare.
Despre acest proiect Bistrița Express a scris:









