Un proiectul de lege pentru instituirea schemei de certificare voluntară de origine românească (DOR) ce poate fi accesată de către orice producător sau procesator român, inițiat de parlamentari liberali, printre care deputatul bistrițean, Diana Morar a trecut de Camera Deputaților și merge la promulgare.
Obținerea certificatului DOR garantează faptul că în cauză produsul a fost fabricat în totalitate pe teritoriul României din materii prime de calitate și autohtone, precizează inițiatorii. ”Am semnat această lege pentru ̦ și promovarea produselor agroalimentare românești. Pe lângă beneficiile aduse economiei țării, dorim să încurajăm fermierii români, dar și să protejăm consumatorii, prin îndeplinirea următoarelor ̦ de către producători: -în cazul produselor neprelucrate, producţia, cultivarea sau reproducerea, inclusiv recoltarea şi mulsul, în cazul vacilor, ovinelor şi caprelor, să aibă loc pe teritoriul României; – în cazul cărnii, aceasta trebuie şi să fie obţinută de la animale născute, crescute şi sacrificate pe teritoriul României; -în cazul produselor de origine animală, altele decât carnea, acestea trebuie şi să fie obţinute de la animale crescute pe teritoriul României” a explicat într-o postare pe facebook Diana Morar.
Pentru procesatori condiția certificării cu DOR presupune fabricarea acestora se va face din produse neprelucrate, în conţinutul cărora este permisă utilizarea, în cantitate de până la 25% din greutatea acestora, conform reţetei, a unor ingrediente care nu pot fi înlocuite cu ingrediente similare produse pe teritoriul României, precizează proiectul legislativ.
”Mă bucur că ideea colegului meu deputat Emil Dumitru devine realitate prin adoptarea acestei legi, întrucât toți românii vor putea identifica la raft, cu ușurință produsele românești, atât de căutate și iubite de noi toți, având certitudinea că sunt , aceasta fiind totodată o încurajare a valorificării potențialului producătorilor români!” a mai scris pe pagina de facebook deputatul liberal.