Licitația caritabilă a ”Poveștii de Crăciun” de anul acesta a oferit coșuri cu produse tradiționale și a strâns bani pentru amenajarea unei sali terapeutice la ”Micul prinț”

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

”Povestea de Crăciun”, licitația caritabilă organizată și anul acesta de deputata Diana Morar, alături de doamnele din PNL Bistrița-Năsăud a fost dedicată strângerii fondurilor pentru o sală terapeutică (terapii vizuale) în beneficiul copiilor cu autism de la ”Micul Prinț”. După încheierea evenimentului, Diana Morar a anunțat pe facebook că licitația s-a încheiat cu obținerea a peste 70 000 de lei, care vor fi direcționați către amenajarea salii de terapie vizuala, respectiv către un caz social, o familie cu mulți copii.

Sala Mare a Hotelului Metropolis a adunat vineri după-amiaza laolaltă oameni de afaceri, primari și aleși locali, reprezentanți ai unor mari firme, organizatii locale ale femeilor liberale care s-au ocupat de coșurile cu bucate tradiționale scoase la licitație, reprezentanți ai Centrului de Autism Micul Prinț, grupuri de colindatori și mult public. Rețeta poveștii e aceeași din 2018 de la primul eveniment inițiat de Diana Morar și nu dă greș: magia sărbătorilor e împletită cu cântece tradiționale  și bucate  de Crăciun gătite în gospodăriile din tot județul, iar destinatarii licitațiilor caritabile sunt alții de la un an la altul. Ținta licitațiilor  de anul acesta a fost strângerea unei sume generoase care să acopere costurile unei săli pentru terapii vizuale destinat Centrului de Resurse pentru persoane cu autism ” Micul Prinț” condus de Ana Dragu, dar și un caz social, o familie cu mulți copii.

Au licitat anul acesta printre alții primarii Ioan Turc(Bistrița), Dorin Vlașin (Năsăud), Cătălin Bota(Sangeorz Bai), Nușeni (Ioan Mureșan), subprefectul Ioan Zăgrean, firmele Transmixt (Melente Horoba), Amicii Building (Nicu Găvan), Record, Frasinul, Crama Veche( Ducu Gâvan) și mulți alții.

La finalul evenimentului deputatul Diana Morar a anunțat pe facebook că suma adunată a depășit 70 de mii de lei: ”Misiune îndeplinită: 72100 lei și visul a devenit realitate pentru micii prinți: 67100 lei au plecat în această seară către Centrul Micul Prinț, iar 5000 lei către cazul social susținut în cadrul galei noastre. Mulțumesc tuturor! Revenim cu detalii!”.

”Povestea de Craciun” a fost și anul acesta impregnată de tradiții aduse de participanți din toate colțurile județului: colindele tradiționale de pe Ilve, din Târlișua, Nușeni, din Bârgău sau din zona satelor Năsăudului au alternat cu cântece și obiceiuri care păstreaza parfumul arhaic al vremurilor de demult interpretate de grupuri de copii sau adulți. Grupul Belciugarii din Ilva Mare, cu jocul caprelor si al ursului, pe un ritm amețitor susținut cu strictețe de membrii ansamblului, toți copii, au încântat audiența (foto jos)

Iar grupul de colindători, ”Tradiții bistrițene”, coordonat de Marioara Sigheartău, având în componență printre alții pe Liliana Burcă și Ovidiu Varian au impresionat audiența:

https://www.facebook.com/watch/?v=675902221325556&extid=NS-UNK-UNK-UNK-UNK_GK0T-GK1C&ref=sharing

 

 

Bistrița Express a scris despre ”Povestea de Craciun” de la prima ediție din 2018:

Poveste de Crăciun de la OFL: licitație de coșuri de produse tradiționale pentru un băiețel bolnav

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa