Școala din Nușeni va primi o finanțare de 500 de la mii, grație unui amendament la legea bugetului făcut de deputatul Lorant Sas.

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un amendament făcut la legea bugetului de stat pe 2024  de deputatul Lorant Sas (REPER) va aduce anul viitor Școlii Generale din Nușeni (Bistrița-Năsăud)  o finanțare de 500 de mii de lei prin transfer direct de la Ministerul de resort.

Banii vor acoperi costurile unei investiții pe care nici școala și nici administrația locală a comunei  nu și-o puteau permite dar fără de care noile pompe de căldură achiziționate prin proiectul de reabilitare a școlii (proiect PNDL implementat în 2023) pur și simplu nu pot fi folosite.

Pompele de căldură, aflate în garanție nu pot fi folosite pentru încălzire din cauză că postul de transformare a energiei electrice din zonă nu are suficientă putere instalată pentru a susține funcționarea. Amendamentul deputatului Lorant Sas, acceptat la adoptarea legii bugetului de stat (poziția 126 la lista amendamentelor adoptate la legea bugetului publicată în MO) vine să rezolve exact această problemă: finanțarea pentru ”realizarea sporului de putere pentru alimentare cu energie electrică necesare  pompelor de căldură folosite la încălzirea școlii”. ” Știam de această problemă de la Școala din Nușeni, din păcate nu a luat în calcul atunci când s-a gândit proiectul de reabilitare si când s-au cumpărat pompele de căldură, altfel performante, că nu permite energia instalată funcționarea lor și riscau sa rămână cu școala reabilitată dar cu problema căldurii nerezolvată: în plus am prevazut și bani pentru reabilitarea sălilor de curs și dotari de ultimă generație” a explicat Lorant Sas pentru Bistrița Express.

126 BISTRIŢA-NĂSĂUD Comună Nuşeni 500 Realizare spor de putere pentru alimentare cu energie electrică Şcoala Gimnazială Nuşeni (alimentare pompe de căldură). reabilitare săli de curs, achiziţie şi montaj Tarkett Şcoala Gimnazială Nuşeni.

 Ce amendamente au depus parlamentarii bistrițeni?

Asemenea amendamente au mai depus pentru comunități din Bistrița-Năsăud Diana Morar(PNL), care a obținut  finațare pentru un cabinet medical stomatologic destinat municipalității plus achiziției a două mașini folosite de Directia de Servicii sociale a Primariei Bistrița (1 milion de lei), 1,4 milioane pentru drumurile județene (Daniel Suciu si Bogdan Ivan-PSD), 700 de mii de lei pentru Beclean- reabilitare energetica a blocurilor de locuințe (senatorul PSD Ioan Deneș) , respectiv achiziția unui nou computer tomograf pentru Spitalul din Năsăud –deputatul Robert Sighiartau, 1 milion de lei.

Parlamentarii partidelor care n-au votat împotriva adoptării  bugetului pe 2024 (au votat pentru sau s-au abținut ) au putut sa-si treaca amendamente pentru comunitățile din care provin în limita unor sume convenite la nivel de grup parlamentar Parlamentarii PNL, PSD, Neafiliați (REPER) și chiar UDMR au avut aceasta posibilitate, declinata de cei de la USR și AUR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa