Primarul Ioan Turc a avut o reacție dură joi seara la adresa Aquabis și a Consiliului Județean, care controlează societatea, după ce societatea de apă a spart noul pavaj din zona Decebal pentru o reparație la o conductă veche avariată. Turc a reamintit că i-a cerut societății de apă încă înainte de deschiderea marilor șantiere de construcții, dar și președintelui Radu Moldovan să prioritizeze lucrările de înlocuire a conductelor vechi în Bistrița realizate prin Masterplanul Apă canal, un proiect finanțat european și să se sincronizeze cu lucrările, ceea ce nu s-a întâmplat.
”Încă de la preluarea mandatului, am solicitat Aquabis, proprietar al rețelelor de apă și canalizare, societate controlată de Consiliul Județean și care beneficiază de un grant european pentru reabilitarea întregii rețele, ca acest proiect să fie operaționalizat pe raza municipiului Bistrița înainte de începerea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere. În pofida nenumăratelor discuții și întâlniri pe care le-am avut cu reprezentanții Aquabis, ai ADI Apă-canal, și cu președintele CJ, Radu Moldovan, acest lucru nu s-a întâmplat” a scris Turc.
El a caracterizat situația drept cel puțin supărătoare și a acuzat operatorul apă-canal că nu-i respectă pe bistrițeni: ”Este cel puțin supărător faptul că Aquabis nu le oferă respectul cuvenit bistrițenilor, în condițiile în care are printre cele mai mari tarife din România pentru serviciile prestate”.
Trebuie precizat și că Aquabis SA, al cărui acționar este Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu o participație de 94% din acțiuni încasează cele mari venituri de la clienții din Bistrița: (peste 53%) din totalul încasărilor provin din Bistrița și 47% din restul județului (cele trei orase si restul comunelor) potrivit raportului administratorilor Aquabis pe 2022.
TURC: ”Am făcut eforturi uriașe pentru lucrări de anvergură”
Primarul Turc a mai scris și că municipalitatea a fost obligată să facă lucrări de anvergură într-un timp scurt și că PSD ar fi lăsat un dezastru după 12 ani de conducere a Primărie: ”Reamintesc că modernizarea infrastructurii rutiere din Bistrița a fost și rămâne o prioritate pentru administrația pe care o coordonez. Știm cu toții dezastrul lăsat de administrația PSD pe bulevardele și străzile orașului nostru. A trebuit să facem eforturi uriașe pentru a derula lucrări de anvergură într-un interval de timp rezonabil și care, în ultima vreme, au pus la încercare răbdarea tuturor. Ne străduim să facem lucruri bune pentru oraș, după cele 3 mandate ale administrației PSD, pentru a recupera decalajul mare față de municipiile care au fost corect administrate în acest interval de timp” a mai spus Turc.
Aquabis va fi pus să plătească nu doar intervenția la avarie, ci si refacerea noului pavaj : ”Îi asigur pe bistrițeni că efectele avariei de pe bulevardul Decebal vor fi înlăturate în cel mai scurt timp, pe cheltuiala operatorului Aquabis. Ca primar, rămân la fel de implicat în derularea tuturor proiectelor benefice comunității noastre”.
Avaria care a impus spargerea pe o suprafață relativ mare a pavajului nou montat de câteva zile pe Bulevardul Decebal s-a produs joi seara în zona magazinului Atlantis.
Citește ce discuții au existat anul acesta între operatorul de apă și conducerea Primăriei: