Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Ioan Borș a ajuns în arest la domiciliu după mai multe zile de arest preventiv petrecut în Centrul de Detenție din Targu Mureș. Judecatorii Curții de Apel Cluj, acolo unde s-a judecat miercuri după amiază contestația acestuia la arestul preventiv dispus de Tribunalul Cluj zilele trecute, au desființat prima decizie și l-au trimis pe Ioan Borș în arest la domiciliu pentru 21 de zile.
Judecatorii Curții de Apel au respins ca nefondată și contestația procurorilor DNA la decizia Tribunalului Cluj care inițial stabilise 20 de zile de arest preventiv. Potrivit noii decizii, care poate fi atacată cu contestație doar la Inalta Curte de Casație și Justiție, Ioan Borș nu poate părăsi până în 16 martie domiciliul său din Bistrița, decat cu încuviințarea judecătorului.
Deja Ioan Borș a depus contestație și împotriva arestului preventiv la domiciliu la Înalta Curte de Casație și Justiție. Borș este acuzat de luare de mită de procurorii DNA Cluj.
Solutia pe scurt a Curții de Apel Cluj: În temeiul art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 204 C.pr.pen., respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA – ST Cluj, împotriva încheierii penale nr. 301/16.02.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj. În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a), raportat la art. 204 din codul de procedură admite contestaţia formulată de inculpatul contestator B.I., în prezent aflat în C.R.A.P. Mureş, împotriva încheierii penale nr. 301/16.02.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, pe care o desfiinţează şi, rejudecând: Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA – ST Cluj privind arestarea preventivă a inculpatului B.I.. În baza art. 227 Cod procedură penală, raportat la art. 204 alin. (12) Cod procedură penală şi art. 202 alin. (4) lit. d) Cod procedură penal dispune înlocuirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.I., cu măsura arestului la domiciliu în localitatea …., pentru o perioadă de 21 de zile începând de la data prezentei încheieri, 21.02.2024 şi până la data de 16.03.2024 inclusiv. În baza art. 221 alin.1 C.p.p. impune inculpatului ca pe durata măsurii arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul din localitatea ….., fără permisiunea judecătorului în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin.2 C.p.p., pe durata arestului la domiciliu inculpatului B.I. are următoarele obligaţii: – de a se prezenta în faţa judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; – să nu comunice cu persoanele care au calitatea de suspecţi sau de martori în prezenta cauză. În baza art. 221 alin. (4) C.p.p. atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. În baza art. 221 alin. (8) C.p.p. desemnează I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Poliţia mun. Bistriţa pentru supravegherea respectării măsurii şi a obligaţiilor impuse. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B.I. de sub puterea mandatului de arestare nr. 4/16.02.2024 emis de Tribunalul Cluj, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză. Dispune comunicarea dispozitivului încheierii către I.P.J. Bistriţa-Năsăud – Poliţia mun. Bistriţa, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud. În baza art. 275 alin. (3) C.p.p., cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului de către grefa Curţii, azi, 21.02.2024.
Citiți și: