Un bistrițean căutat pentru 286 de infracțiuni comise în Irlanda a fost arestat de polițiștii din BN

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un bistrițean de 37 de ani, căutat pentru extrem de multe înfracțiuni,: de furt (285 cu totul) dar și pentru înșelăciune, toate comise în Irlanda, a fost prins miercuri în județ de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Pe numele lui Cristian Dumitru T. autoritățile judiciare din Irlanda au emis un mandat european de arest  în 8 februarie, bărbatul fiind dat de atunci în urmărire internațională.

După reținere bistrițeanul a ajuns în fața judecatorilor Curtii de Apel Cluj, cei abilitați pentru mandate internaționale de arest, care au decis să încuviințeze mandatul european emis de un judecator al Înaltei Curți din Dublin. Singura condiție pusă de magistrații clujeni a fost ca în caz de condamnare la închisoare bistrițeanul să fie trimis în România pentru ispășirea pedepsei. Potrivit mandatului european Cristian Dumitru T este acuzat de nu mai puțin de 286 de infracțiuni ( se pare comerciale) dintre care 285 pentru furt și una pentru înșelăciune: depunerea unei declarații false în scopul obținerii de profit.

Solutia Curții de Apel Cluj  pe scurt: În temeiul art. 109 alin. 1 și art. 104 alin. 5, 6 și 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare:Dispune executarea mandatului european de arestare nr. H.EXT.20240000035, emis de către dl. P. Mc G., judecător în cadrul Înaltei Curţi din Dublin – Irlanda, la data de 08 februarie 2024, pe numele persoanei solicitate T.C. – D., în vederea urmăririi penale pentru săvârşirea unui număr de 286 infracţiuni, din care 285 infracţiuni de furt, prev. de art. 4 din Legea privind justiţia penală din anul 2001 şi a unei infracţiuni de înşelăciune (depunerea unei declaraţii false în scopul obţinerii de profit), prev. de art. 251 alin. 1, lit. a pct. i din Legea consolidată privind protecţia socială din anul 2005.Constată că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară competentă din Irlanda şi că nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialității. În temeiul art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse. Constată că persoana solicitată T.C. – D. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2024, ora 16:30, până la data de 22 februarie 2024, ora 16:30.În temeiul art. 104 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune arestarea în vederea predării persoanei solicitate T.C. – D. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 februarie 2024, până la data de 22 martie 2024. Dispune emiterea mandatului de arestare. În temeiul art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 272 C.proc.pen., stabile?te suma de 1098 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu al persoanei solicitate, av. B. T. T., sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de statul român ca stat de executare a mandatului european de arestare, rămân în sarcina acestuia. Definitivă, potrivit art. 110 alin. 2 teza finală din Legea nr. 302/2004. Pronuntată în ședința publică din data de 21 februarie 2024, în prezenţa persoanei solicitate.
Document: Hotarâre  47/2024  21.02.2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa