Ce a făcut bistrițeanca arestată cu mandat european, care va fi trimisă înapoi în Irlanda? Ce condiție a pus instanța din Cluj în cazul ei?

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

O femeie de 39 de ani din Bistrița-Năsăud, Dorina Cosmina T. a fost arestată zilele trecute de polițiștii bistrițeni în baza unui mandat european de arest și va fi trimisă în Irlanda pentru a fi cercetată penal pentru furt și fraudă, nu mai puțin de 291 de acte materiale. Judecătorii Curții de Apel Cluj au pus o condiție pentru încuviințarea mandatului european de arest cerut de un judecător al Înaltei Curți din Dublin: dacă românca va fi condamnată la închisoare să fie trimisă să și ispășească pedeapsa în România.

Bistrițeanca pe numele căreia irlandezii au emis mandatul de arest european și-ar fi falsificat, printre altele,  declarațiile în baza căreia a luat an la rând ajutoare sociale de la statul irlandez. Ea este acuzată ca a depus în fals  6 astfel de declarații dar și de  furt și fraudă, 285 de infracțiuni de furt, cu totul.

Dorina Cosmina T. a fost reținută pentru 30 de zile și urmează să fie predată autorităților judiciare irlandeze până în 4 aprilie 2024.

Cum arată decizia de încuviințare a mandatului decisă de judecatorii Curții de Apel Cluj:

 (instanța) dispune executarea mandatului european de arestare nr. H.EXT.20240000028 din 08.02.2024, emis de către dl. PMG, judecător în cadrul Înaltei Curţi din Dublin – Irlanda, la data de 08 februarie 2024, pe numele persoanei solicitate TDC, în vederea urmăririi penale pentru săvârşirea unui număr de 291 infracţiuni, din care 285 infracţiuni de furt prevăzute de articolul 4 şi art. 4 (1) şi 5 din Legea privind justiția penală (infracțiuni de furt și fraudă)  precum şi 6 infracţiuni de depunere de declaraţii false pentru a obţine sau a stabili un drept de plată prevăzut de art. 251 alin. 1, lit.a pct. i din Legea consolidată privind protecţia socială din anul 2005, din legislaţia statului irlandez.

Constată că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară competentă din Irlanda şi că nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialității. În temeiul art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse

.În temeiul art. 104 alin. 10 din Legea nr. 302/2004, dispune arestarea în vederea predării persoanei solicitate TDC pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 6 martie 2024, până la data de 4 aprilie 2024.dul Ministerului Justiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa