ADI Deșeuri a anunțat că sunt disponibile noi pubele galbene pentru colectarea plasticului și metalului pentru familiile care locuiesc la case și nu au primit altele în campaniile precedente. Este vorba de peste 21 000 de pubele achiziționate prin fonduri europene de Consiliul Județean. ADI Deseuri a explicat într-un comunicat de presă care este mecanismul prin care se poate intra, gratuit în posesia lor
”Începem distribuirea PUBELEI GALBENE, destinată fracției plastic-metal, în tot județul Bistrița-Năsăud. Aceste pubele vor fi distribuite doar gospodăriilor care nu au primit până în prezent acest recipient de
colectare. Cele 21.443 de pubele galbene au fost achiziționate pe fonduri europene, prin proiectul derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud ” a anunțat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
În județ se rezolvă cu cerere la primarie, La Bistrița e altfel
În orașele BECLEAN, NĂSĂUD, SÂNGEORZ-BĂI și în MEDIUL RURAL, localnicii care nu au primit în trecut pubela galbenă, trebuie să depună o cerere către primăria de care aparțin, iar în baza acestor solicitări, pubelele galbene vor fi trimise către aceste primării pentru a fi distribuite spre folosință.
”În MUNICIPIUL BISTRIȚA (inclusiv localitățile componente) localnicii care nu au mai primit până acum pubela galbenă trebuie să depună o cerere la sediul operatorului de salubritate Supercom SA – str. Drumul Cetății, nr. 11. Pubela galbenă se va ridica de la sediul Supercom în baza actului de identitate și a semnăturii olografe, după verificarea pe loc a cererilor, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 16.00” anunță ADI Deșeuri.









