Cum va arăta noua Piață Decebal, un complex cu mai multe niveluri și parcare subterană? Calendarul proiectarii și execuției : luna asta intră în CL

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Luna aceasta consilierii locali vor fi chemați să dezbată și să voteze cum va arăta noua Piață Decebal, un complex ultramodern cu mai multe niveluri și parcare subterană, care urmează să fie construit pe actualul amplasament. E vorba de indicatorii tehnico-economici a investiției estimată la câteva zeci de milioane de lei, pe care primarul Ioan Turc spune că vrea să o construiasca pe o procedură accelerată  proiectare-execuție, care speră să nu dureze mai mult de 14 luni.

Primarul Ioan Turc a explicat aseară într-o emisiune la BEX TV, care este calendarul preconizat pentru viitoarea piață și cum va arăta investiția, spunând și că nu a demarat procedurile până acum din cauza șantierului pasajului subteran din proximitate, dar și a lucrarilor conexe reabilitării axelor, care au creat disconfort locuitorilor din zonă  : ” Ne apucăm de piața Decebal (..)în ședința ordinara din luna aprilie vom aproba indicatorii tehnico-economici ai viitoarei piețe. Am temporizat puțin lucrările, pentru că nu aș fi dat niciodată drumul unui nou șantier într-o zonă aflată în șantier. Trebuie să etapizăm (…) Am fost obligati să începem toate lucrurile deodată pentru că aici m-a adus administrația PSD: m-a pus cu spatele la zid: n-am avut încotro, am fost obligat sa fac aceste lucruri pentru ca orasul să nu piardă fonduri. dar n-am vrut să dau drumul la șantiere într-un mod care să ducă la o exasperare și mai mare a oamenilor”  a spus primarul.

Piață cu spații frigorifice, zone dedicate producatori-comercianți, parcare subterană

Primarul Ioan Turc a dat detalii la Bex TV despre cum va arăta piața: ”E vorba de o  piață ultramodernă,  Această piață va avea spațiu frigorifice la subsol, va avea parcare subterană. Aceasta parcare subterană de sub piață va fi făcută  după toate regulile inginerești”  .

Parcarea se va contrui  într-un an, un an și ceva, estimeaza primarul. ”Ar costa undeva la 78 de milioane de lei bani in care se va face si parcarea, va fi parte din împrumut, parte din fonduri proprii ” a mai spus primarul, invitat sa estimeze costurile.

Va fi o piața acoperită, cu temperatura controlata, că va fi vară, că va fi iarnă va fi aceeași temperatură, o piață prevăzută cu spații pentru comercianți, dar cu zonă dedicată producatorilor. Oamenii vor ști că în partea dreaptă sunt productorii locali, în prtea stângă sunt comercianții, și va alege la cine va merge. Vor spații dedicate: de lapte, carne etc. Vom avea zone de servirea mesei, vomavea zone unde părinții își vor putea lăsa copii. E un concept care funcționeaza în vest și care mi-l doresc în noua piață.” a detaliat Ioan Turc 

Piața de la rusi relocata la etajul 2 al noii Piețe Decebal. În locul pietei din Calea Moldovei va fi făcută o parcare

În piața din Decebal vor urma să fie relocați comercianții din așa numita ”piață de la ruși”, pentru că pe amplasamentul acestuia, intabulat recent pe Primărie, municipalitatea vrea sa facă o mare parcare: ”La nivelul al 2-lea vom avea comercianții industriali, pentru că obligatoriu piața de la ruși trebuie mutată în noua piață Decebal și pe acest amplasament va trebui să facem obligatoriu o parcare. Zona respectivă s-a dezvoltat destul de mult. Noi von construi pe strada Nasaudului o parcare în zona aceea, dar care nu este suficienta. Sa nu uităm ca acolo avem Spitalul Județean.:  oamenii vin acolo la spital, dar parcarea de pe Năsăudului plus noua parcare a Spitalului (…) făcută tot de noi, nu va fi suficientă pentru nevoile zonei” a detaliat primarul.

Toate acestea se vor întâmpla abia după ce Complexul noii piețe Decebal va fi finalizat: După finalizarea pieței îi invitam să vină la etajul 2 al Pietei Decebal care va fi construita cu dedicatie pentru ei. După care facem o parcare mare care va ajuta mult orasul: terenul este al municipalității, se înscrie în comceptul de park & Taid, adica își lasi masina, iei autobuzul, sau cei care vor dori sa mearga la spital merg pe jos,, la iSJ la fel pentru ca nu e departe”. 

Ce se întâmplă cu exproprierile zonei de chioșcuri?

Primarul Turc a detaliat și ce se va întâmpla cu chioșcurile aflate în proprietate privată peste care ar urma sa fie construit complexul : ei vor avea de ales între expropriere și despăgubire la prețul pieței, fie primirea în compensare a unui spațiu de aceleasi dimensiuni în noul complex:  ” Odată ce vom aproba în sedința de Consiliu Local studiul de fezabilitate al viitoarei piețe din Decebal vom putea si sa expropriem (e vorba de chioșcurile de pe una din laturile pieței) Am avut întâlniri cu o parte din proprietari, cei mai mulți erau de acord cu propunerea pe care am făcut-o: să renunțe la spațiile pe care le dețin în favoarea primăriei pentru ca noi să demolăm și să construim piața, iar noi municipalitatea să le oferim spații în noua construcție. Doar doi proprietari care închiriază au refuzat, eu spun mai degrabă că au întârziat cu răspunsul. Ei au venit cu întrebarea, dar ce facem cu prejudiciul? Voi relua discuția, dar oamenii au de spus da sau nu: facem schimb: adica oamenii ne dau metru patrati si la schimb le dăm metri pătrati din complex, sau expropriem si dam drumul la lucrari. Din punctul meu de vedere în aceasta toamnă, in septembrie dăm drumul lucrarilor, Nu are voie sa dureze mai mult de 12-14 luni pentru ca asa e aceasta investiție: proiectare plus construcție” .

Legatura pasaj subteran-Noua piață

Primarul Ioan Turc a mai explicat și că după calculele echipei sale, Pasajul subteran Decebal, care ar putea fi finalizat în august-septembrie anul acesta își va arăta utilitatea și va înregistra fluxuri foarte mari de pietoni în zona respectivă abia după finalizarea lucrărilor la noul Complex al Pieței Decebal.

Turc: ”Daca s-ar fi lucrat zece ani cum s-a lucrat în ultimii doi ani, ma intreb cum ar fi arătat Bistrița acum”

Turc a ținut să le dea replica și celor din PSD care îi critică administrația: ”E ciudat așa cum reprezentanții unui partid care a avut administrarea Bistriței trei mandate în sarcină, vin si ne spun acum verzi și uscate uitând că puteau sa facă tot ce doreau timp de trei mandate . Eu am avut doi ani și jumătate să fac lucrurile (minus perioada pandemiei) în care cu efortul tuturor bistrițenilor se vede ce s-a facut. Dacă s-ar fi lucrat în ritmul ăsta timp ce zece ani cum ar fi arătat Bistrița astăzi? e un lucru la care trebuie să medităm” a mai spus primarul Turc/

Emisiunea o puteți vedea pe facebook, dar și pe canalul de Youtube Bistrița Express:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa