Cel mai mare angajator din Bistrița-Năsăud, LEONI, a anunțat într-un comunicat de presă că va premia, în bani, începând de anul acesta performanțele copiilor angajaților săi la examenele naționale, evaluare, respectiv Bacalaureat. Premiile în bani vor fi acordate angajaților a căror copii obțin medii peste 9,50 la aceste examene, informează un comunicat de presă transmis de companie.
Cuantumul premiilor poate ajunge la 5000 de lei pentru cei care obțin media maximă, 10. Măsura premierii excelenței la examenele naționale a fost luată la nivelul tuturor subsidiarelor LEONI România.
„Premiem nu doar rezultatele școlare excepționale, ci și munca și dedicarea care susțin aceste performanțe. Dintotdeauna am încurajat tinerii, de la implicarea în educație, până la creșterea profesională în cadrul companiei noastre. Ne mândrim cu faptul că modelăm viitorul și promovăm potențialul industriei auto pentru următoarea generație din România.” a precizat în comunicat Andrada Verdeș, Country Manager LEONI România.










