Primarul Ioan Turc despre trei dintre proiectele de parcări centrale ale municipalității

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Primarul Ioan Turc a vorbit într-o conferință de presă, prima organizată la o lună de la alegerile din 9 iunie despre trei dintre proiectele de parcări din zona centrală a Bistriței: cea din zona Bistricioarei, în apropierea Palatului Administrativ, cea din zona Lupeni, capătul dinspre Trezorerie, respectiv cea zona Administrației Finanțelor publice

Turc a vorbit despre stadiul lucrărilor din zona Bistricioarei, un teren recuperat de municipalitate de la Consiliul Județean, de pe care a fost demolat recent punctul termic, fiind păstrat însă un punct trafo. Turc spune că pe terenul pe care vor continua în viitor lucrări se poate parca:  „Terenul pe care l-am amenajat pe strada Bistricioarei a revenit în proprietatea Primăriei, după ce fosta administrație PSD l-a transmis Consiliului Județean. Acolo urma să fie edificată o parcare, nu a fost edificată niciun fel de parcare. Am solicitat terenul înapoi la primărie, pentru ca primăria să se ocupe de edificarea unei parcări. Până una alta, am demolat punctul termic. Ce a rămas acolo e punctul TRAFO, pentru cei care se întreabă de ce nu a dispărut toată clădirea. Facem amenajări în așa fel încât punctul TRAFO să arate cât de cât decent. Am pus blocaj de piatră, l-am cilindrat, avem o suprafață foarte generoasă, pe care se poate parca gratuit. Încap foarte multe mașini în respectivul loc de parcare. Îi încurajez pe bistrițeni ca și de Zilele Bistriței să parcheze pe terenul proprietatea municipalității de pe strada Bistricioarei”, a spus primarul Ioan Turc, în cadrul conferinței de presă.
În schimb  o altă parcare-proiect,  cea care ar urma să fie făcută pe un teren al Bisericii Romano-Catolică, de pe str. Lupeni, are documentația încă în pregătire. „Vom face la fel cum am procedat și pe str. Bistricioarei, urmează o întâlnire cu părintele paroh Gered Peter, cu cei care părintele se consultă din conducerea administrativă a bisericii. Am toată încrederea că și acolo vom putea să facem exact ce am făcut pe strada Bistricioarei”, a mai spus Turc.
În schimb în ceea ce privește suprafața parcării din zona Administrației Finanțelor- CCI, administrația încearcă în continuare să intre în posesia terenului, iar problema e în curtea ANAF:   „Am făcut toate demersurile pentru preluarea acelui teren. Acolo sunt 2 numere topografice, unul aparține sau aparținea de Camera de Comerț, care și-a făcut treaba și unul aparține de ANAF/Ministerul de Finanțe. Oricum, Ministerul de Finanțe este administratorul terenurilor statului. Proiectul de hotărâre este la Guvern și eu sper că se va învrednici și Guvernul să parcurgă procedura pentru că puteam și acum, când am reparat strada Petre Ispirescu, să fi rezolvat problema în fața Camerei de Comerț. „, a  mai spus Ioan Turc, de data aceasta la o întrebare a jurnalistilor.

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/1388222661865286

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa