Tânăra mamă incendiată de soț în urmă cu o săptămână în casa lor din Nepos s-a stins marți la un spital de arși din București

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Maria Niculai, tânăra mamă din Nepos incendiată de soț într-un acces de furie patologică în 5 august în casa lor din Nepos a murit marți, 13 august într-o spital de Mari Arși din București, după ce a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului. Rudele tinerei au postat astăzi, 13 august mesaje  de condoleanțe pe rețelele de socializare și pe profilul acesteia de facebook. Tânăra de 33 de ani care a suferit  arsuri pe aproape întregul corp nu mai avea practic șanse de supraviețuire, însă apropiații au sperat într-o minune până în ultimul moment. Tot la un spital de arsi din Bucuresti a fost transportată si fetița de 9 ani a femeii, care avea arsuri pe circa 20% din corp.

Soțul, Adrian Niculai, cel care a dat foc încăperii în care se aflau împreună cu fetița de 9 ani, unul dintre cei trei copii ai cuplului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce rănile suferite în incendiul care l-a provocat i-au fost pansate în Spitalul din Bistrița, unde a fost internat pentru o zi.  Are antecedente psihiatrice, confirmate și de procurori, însă numai expertiza psihiatrica poate indica daca avea discernământ sau nu în momentul în care a provocat tragedia.

Procurorii vor sa stie si daca și-a premeditat cumva faptele, în condițiile în care s-ar fi deplasat cu masina după carburant într-o canistră în dimineața nenorocirii, carburant folosit la incendiere, după o ceartă cu soția sa. Comportamentul acestuia dinaintea tragediei pe care a provocat-o indică însă și o posibilă decompensare a afectiunii psihiatrice de care suferea de 4-5 ani. Tot potrivit procurorilor în noaptea dinaintea nenorocirii Adrian n-ar fi putut dormi și undeva după miezul nopții s-ar fi apucat sa pună gresie într-o incăpere, deranjând evident întreaga familie. A doua zi soția i-a reprosat declansand în mintea acestuia furia distrugătoare.

Citeste si:

https://www.bistritaexpress.ro/2024/08/05/socant-un-barbat-de-42-de-ani-din-nepos-si-a-incendiat-familia-in-casa-in-care-locuiau-sotia-si-o-fetita-de-9-ani-transportate-cu-elicopterul/

Bărbatul care și-a incendiat familia a fost externat astazi si este audiat la Parchet. Procurorii vor sa stie dacă a premeditat grozăvia (VIDEO)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa