Magazinul online de electrocasnice MELAROX a fost închis. Firma bistrițeană a primit o amendă uriașă și e obligată de ANPC să restituie banii clienților păgubiți

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Confruntat cu probleme financiare și zeci de sesizări ale clienților care nu și-ar fi recuperat banii după returnarea produselor neconforme, sau n-au primit deloc produsele plătite, MelaRox, retailer-ul online de electrocasnice din Bistrița și-a închis temporar site-ul de vânzări online. Decizia a fost luată de firma care administrează site-ul, partener E-MAG, imediat după un control al Protecției Consumatorilor Bistrița-Năsăud, care a avut loc în iulie-august 2024. Pe site-ul Melarox  (www.melarox.ro) administratorii au scris însă că-și actualizează magazinul și revin în curând.

Până una alta Protecția Consumatorilor le-a dat o amendă de 60 000 de lei și le-a cerut ca în 30 de zile să-i despăgubească pe clienți. Pe cei care au făcut cumpărături în calitate de persoane fizice, pentru că pentru persoanele juridice, nu puține care se află în aceeași situație, CJPC nu are jurisdicție. Însă în instanță sunt peste 30 de cauze civile a unor firme împotriva Mela-Rox com, administratorul site-ului numai la Judecătoria Bistrița.

Ce a constat CJPC după control?

Astăzi, joi, 5 septembrie  CJPC (Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud) a anunțat că a amendat firma care administrează site-ul de vânzări Melarox cu o sumă extrem de mare, de 60 000 de lei, în urma controlului făcut, după ce a primit aproape 300 de sesizări de la clienți. După controlul prelungit pe parcursul lunilor iulie-august CJPC a precizat într-un comunicat de presă că pe lângă amenda de 60 000 de lei a impus operatorului restituirea în 30 de zile a banilor datorați clienților.

Având în vedere faptul că aspectele reclamate de consumatori s-au confirmat, adică operatorul economic nu și-a respectat obligațiile contractuale, respectiv de a restitui contravaloarea produselor în termenul legal sau de a pune la dispoziția consumatorilor produsele comandate și achitate, acesta dorind doar să își vândă produsele și inducând în eroare consumatorul, operatorul economic a utilizat o practică comercială incorectă, nearătând grija aşteptată, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi cu principiul general al bunei-credinţe.

Ținând cont de neregulile constatate, operatorul economic a fost sancționat cu o  amendă contravențională în cuantum de 60.000 lei și s-a emis Decizia nr./ de  încetare a practicilor comerciale incorecte, precum și obligarea restituirii de către Societatea Mela-Rox Com SRL a contravalorii produselor comercializate de pe site-ul www.melarox.ro” a transmis CJPC BN într-un comunicat de presă semnat de comisarul șef adjunct Stelian Dolha.

Partenerul E-MAG are zeci de acțiuni în instanță 

O simplă trecere în revistă a portalului instanțelor arată că firma are zeci de procese civile cu alte firme. Numai în ultimii doi ani  firma are în jur de 30 de litigii în calitate de pârât majoritatea înregistrate la Judecatoria Bistrița, dar și la Cluj, Satu-Mare, București, Brașov sau Baia Mare.

Foto: arhiva. Fostul magazin Melarox, acum închis

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa