După incidentul șocant în care un individ care a pătruns în Palatul Parlamentului a aruncat o sticlă incendiară într-una dintre încăperi, provocând un incendiu care a dus la evacuarea a 300 de oameni, deputatul Daniel Suciu, presedintele Camerei Deputaților a declarat că analizeaza deja dacă sa mai instutuie un filtru de securitate în plus la intrarea în clădirea Legislativului român. El a precizat totuși că înăsprirea filtrelor de securitate n-ar fi benefica in condițiile în care clădirea este vizitată într-un an de peste 200 de mii de turiști, români dar și din străinătate. Individul care a provocat incendiul, surprins pe imaginile inregistrate de telefonul unui deputat a reușit sa se facă nevăzut și este căutat în toată capitala. El nu fusese prins până la ora 20,00
“Haideţi să stabilim nişte lucruri şi eventualele măsuri vor fi luate după o analiză foarte exactă a acestui incident şi dacă se impun măsuri suplimentare, pentru că într-un an de zile în această clădire intră între 200.000 şi 240.000 de vizitatori, turişti români sau străini, iar zona în care a avut loc acest incident este zona de intrare, este zona publică, în zona de unde se iau bilete şi înainte de filtrul de securitate. Vom analiza dacă, şi avem deja două filtre cumpărate, se impune cumva înainte de intrarea în clădire încă un filtru”, a spus Daniel Suciu, la Parlament, întrebat de ziariști dacă ar trebui masuri mai restrictive inclusiv în zona expoziţiei, acolo unde a avut loc incidentul.
Daniel Suciu a spus că nu doreşte ca acest incident să ducă la înăsprirea regulilor de vizitare. “N-aş vrea ca acest incident, e adevărat grav, să fie folosit ca să închidem această clădire, să înăsprim şi mai tare regulile pentru toţi oamenii care vor să o viziteze”, a mai spus Suciu.
Suciu a relatat și că momentul incendiul a fost observat rapid pe camerele de supraveghere în dispeceratul Camerei Deputaţilor şi au fost anunţaţi pompierii, Poliţia şi SPP-ul imediat, iar între timp angajaţi ai forului legislativ din acea zonă “au intervenit cu extinctoarele”.
Jandarmeria Română a transmis că incendiul provocat la Palatul Parlamentului nu se afla în zona de securitate a clădirii, iar bărbatul care a dat foc unei sticle cu combustibil mascată într-o sticla de sana nu ajunsese la filtrele de control şi de securitate ale Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP).