Municipalitatea bistrițeană a pus la dispoziție mai multe perimetre în care pot fi făcute donații pentru victimele dramaticelor inundații din sud-estul țării și face un apel de mobilizare prin primarul Ioan Turc. Sunt recomandate donarea de produse alimentare neperisabile, respectiv obiecte de strictă necesitate.
Punctele de recepționare pentru donații sunt amplasate lângă Biserica Sfânta Ana, în Decebal lângă fostul Moto-Velo (nn cafeneaua Meron) și în zona Lama. Societățile comerciale pot face donații direct la sediul SVSU, de pe strada Dobrogeanu Gherea, numărul 15.
Donațiile se preiau de astăzi până în data de 27 septembrie, a precizat primarul Turc într-o postare.
”Având în vedere calamitățile naturale din ultimele zile, fac un apel către bistrițeni, persoane fizice și juridice, să vină în sprijinul miilor de oameni care și-au pierdut agoniseala de o viață și să doneze alimente neperisabile (conserve, fåină, ulei, orez, zahăr, paste făinoase, dulciuri etc.) și obiecte de strictă necesitate: haine, perne, pături (noi), inclusiv jucării pentru cei mici (…) Doar prin solidaritate depășim momentele dificile!” a transmis primarul Ioan Turc.
Foto ilustrativa (Arhiva facebook SVSU)









