Judecătoria Bistrița a validat astăzi mandatul de primar al municipiului Bistrița obținut în alegerile din iunie de Gabriel Lazany. E de altfel primul mandat de primar validat după aceste alegeri de instanța civilă a Judecătoriei Bistrița care urmează să ia deciziile de validare pentru mandatele 2024-2028 ale noii primari din comunele arondate Judecătoriei Bistrița, dosarele aflate pe rol fiind programate în intervalul 3-10 octombrie.
Decizia în privința mandatului noului primar al Bistriței a fost adoptată în această dimineață și are drept de apel două zile. ” Admite cererea şi în consecinţă: validează în funcţia de primar al Municipiului Bistriţa pe domnul Lazany Gabriel conform rezultatului alegerilor locale desfăşurate în data de 09 iunie 2024. Prezenta hotărâre se comunică de îndată Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud şi secretarului Municipiului Bistriţa. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.10.2024.”.
Gabriel Lazany își va prelua mandatul la fix patru ani de la depunerea juramântului de primarul în funcție, Ioan Turc, respectiv în 22 octombrie, atunci când va depune și jurământul.