Ioan Turc, ultima conferință de presă în calitate de primar. Pentru ce le-a mulțumit bistrițenilor și ce regretă

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Ioan Turc a organizat astăzi ultima conferință de presă în calitate de primar al Bistriței. Primarul care va preda mandatul în 22 octombrie a vorbit de stadiul proiectelor pe care le lasă moștenire noii administrații, le-a mulțumit bistrițenilor pentru răbdare în perioada lungă de disconfort creată de marile șantiere de infrastructură și le-a cerut scuze bistrițenilor care l-au susținut pentru că a pierdut mandatul din cauza ”lipsei de organizare în campanie”: ”nu ajunge să-ti faci treaba bine. Când te bați cu PSD trebuie să te organizezi militar. E o lecție pe care n-o voi uita ”a spus Ioan Turc. 

Legat de faptul că nu i s-a acceptat renumărarea voturilor, pentru care care are încă o acțiune pe rol la Înalta Curte de Casație, Ioan Turc a spus că dacă va ajunge senator la capătul alegerilor parlamentare va promova un proiect de lege care să modifice legea electorala, în sensul în care la diferențe foarte mici, sub un procent între candidați (între el si primarul ales, Gabriel Lazany au fost 8 voturi) voturile să fie renumărate din oficiu.

Ioan Turc a enumerat proiectele pe care le lasă în portofoliul orașului și pe cele preluate pe care le-a modificat. ”Am un regret că nu voi putea să implementez multele proiecte pe care le las în portofoliul Primăriei și le las orașului, proiecte pe care le-am elaborat împreună cu colegii mei. Nu am fost spectator la conceperea și elaborarea acestor proiecte. Am fost inițiator și am participat la toate ședințele în care s-au discutat. Am încredere că ceea ce las diferă foarte mult de ceea ce am primit. Dacă aș fi participat la realizarea proiectului Linia Verde sau Reconfigurare Axă, cu siguranță că nu am fi avut nevoie de timp pentru modificarea acestor proiecte. Apropo de proiectul Reconfigurare Axă, scările rulante trebuie să ajungă. Am modificat proiectul pentru dotarea pasajului și cu scări rulante”, a spus Ioan Turc.

”Să dea bunul Dumnezeu ca orașul să aibă parte de vremuri bune în anii care urmează. Premisele sunt bune, lăsăm un portofoliu important de proiecte finanțate din bani europeni. Pentru parcări, am contractat un credit de 100 de milioane de lei care e la dispoziția viitoarei administrații. Mă aștept să aud de săptămâna viitoare ce moștenire grea lăsăm, dar reamintesc faptul că datoria publică a municipiului este una derizorie. Practic, orașul poate în continuare să se împrumute pentru proiectele viitoare.” a mai spus printre altele Ioan Turc.

Turc : ” e foarte important cum se numără voturile”

Ioan Turc le-a mulțumit bistrițenilor că au suportat disconfortul în perioada marilor proiecte: ”Le mulțumesc pentru că au îndurat o perioadă destul de lungă de disconfort pentru că marile proiecte de infrastructură au presupus și un disconfort accentuat. Îi asigur că tot ce s-a făcut este în beneficiul lor pe termen lung” El a adaugat si  că a crezut multă vreme ca ajunge sa faci proiecte si sa închizi marile santiere ca oamenii sa-l voteze, însă lecția primită a fost că ar fi trebuit sa acorde o atenție specială si organizarii în campania electorală, în condițiile în care s-a luptat cu un partid ca PSD-ul:

”Sunt dator să le cer să le cer scuze pentru că nu ne-am organizat cum se cuvine pentru alegerile din data de 9 iunie 2024. Am crezut într-un mod greșit că este suficientă închiderea lucrările pe marile șantiere, că este de natură să îi încurajeze pe oameni să vină să voteze ca să continuăm proiectele începute în toată această perioadă. Nu a fost așa, cu toate că m-au votat cu circa 4000 de oameni mai mulți ca în 2020. Lipsa unei organizări temeinice ne-a făcut să pierdem alegerile din 9 iunie. Când te bați cu PSD trebuie să te organizezi militar. Dacă nu faci acest lucru – și este o lecție importantă pe care am primit-o – vei observa că nu e suficient ca oamenii să voteze, e foarte important și cum se numără voturile. Nu voi mai greși niciodată în toată cariera mea publică atunci când vine vorba despre organizarea alegerilor”, a mai Ioan Turc.

Ceremonia de depunere a juramântului noului primar, Gabriel Lazany și a noului Consiliu Local, ales în 9 iunie este programată pentru marți, 22 octombrie 2024. Ioan Turc a anunțat că va rămâne consilier local, va depune juramântul însă nu va pastra foarte mult aceasta poziție.

Lista proiectelor lăsate la finalul mandatului:

STRATEGII, STUDII DE SPECIALITATE

  1. Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (S.I.D.U.)
  2. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (P.M.U.D.)
  3. Planul Strategic Instituțional (P.S.I.)
  4. Strategia Integrată de Transformare Digitală a Primăriei (S.I.T.D.)
  5. Planul Urbanistic General (P.U.G.)

 

INVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR, PRIMAR ȘI SECUNDAR

  1. Reabilitarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice la grădinițe si creșe (Aleea Plăieșului, Aleea Basmului, B-dul Independenței, str. C.R. Vivu, etc) – în diferite faze de realizare (finalizate, în executie, în proiectare)
  2. Construire și dotare Creșă nouă în cartierul Subcetate
  3. Reabilitarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice la unitățile de învățământ primar (Liceul de muzica Tudur Jarda, Scoala Gimnaziala nr. 1 si 4, Colegiul National Liviu Rebreanu, Școala Avram Iancu, Ștefan cel Mare) – în diferite faze de realizare (finalizate, în executie, în proiectare)
  4. Reabilitarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice la unitățile de învățământ secundar (Colegiul Tehnic Grigore Moisil, Liceul Tehnologic de Servicii, Colegiul Național Liviu Rebreanu, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul InfoEl) – în diferite faze de realizare (finalizate, în execuție, în proiectare)
  5. Modernizarea și digitalizarea unităților de învățământ – dotarea acestora cu mobilier, realizarea unor laboratoare și dotarea cu IT (peste 3,5 mil euro din fonduri europene nerambursabile)

 

MONUMENTE ISTORICE

  1. Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistrița
  2. Proiectul Cetatea Medievală Bistrița
  3. Consolidarea și restaurarea Primăriei Vechi din P-ța. Centrală 2
  4. Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice (Imobilul din P-ța. Centrală 6)
  5. Centrul Cultural Multifuncțional OMNIA
  6. Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istoric al municipiului Bistrița

LOCUINTE

  1. Blocuri de locuințe cu destinația de Locuințe Sociale la Viișoara
  2. Blocuri de locuințe construite prin ANL în cartierul Subcetate
  3. Locuințe de necessitate
  4. Locuințe colective nZEB+ pentru tineri din categorii defavorizate
  5. Reabilitatrea termică a blocurilor, îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor sau creșterea eficienței energețice a blocurilor (peste 70 blocuri în diferite faze – finalizate, în execuție, în contractare și în proiectare)

SPAȚII VERZI, PARCURI, BAZE SPORTIVE ȘI ACTIVITĂȚI RECREATIVE

  1. Amenajare parc pe malul râului Bistrița, în localitatea Viișoara
  2. Amenajare parc în cadrul Complexului sportiv și de agrement Unirea
  3. Amenajarea de perdele verzi limitrofe DN 17 în Unirea și Viisoara
  4. Coridor Ecologic Valea Căstăilor
  5. Complex Sportiv Acvatic în Municipiul Bistrița
  6. Instalație de vară tip “Sanie de Vară” în amplasamentul pârtiei de schi
  7. Amenajare de scuare verzi în localitățile componente (Ghinda, Slatinița)
  8. Creerea de Păduri Urbane în municipiul Bistrița
  9. Dotări în cadrul capitolului de recreere – Patinoar sintetic, Pista de Pump Trak, Sistem modular pentru parcarea bicicletelor, elemente de Skate Park, Trambulina cu corzi elestice, Trenulețul Thomas

REGENERARE URBANĂ

  1. Regenerare urbană în zona Independenței Nord
  2. Regenerare urbană în zona Andrei Mureșanu
  3. Coridor vedre de mobilitate urbană Centrul Istoric
  4. Piața Decebal
  5. Reabilitarea spațiilor de joacă (Crinilor, O.Goga, Sucevei, etc)

UTILITATI

  1. Modernizarea, reabilitarea și extinderea iluminatului public în municipiul Bistrița
  2. Realizarea rețelei de canalizare pluvială pe str. Mihai Viteazu
  3. Stație de epurare și sistem de canalizare în Slătinița
  4. Alimentarea cu gaze naturale în localitatea Sărata – proiect reaprobat în sedința extraordinară din 17.10.2024 și redepus în urma clarificărilor solicitate, ASTĂZI în platforma Anghel Saligny
  5. Alimentarea cu apa și realizarea canalizării în Bistrița, străzile Pomilor, Viile cu Pomi, Bisericii și Ulmului – proiect reaprobat în sedința extraordinară din 17.10.2024 și redepus în urma clarificărilor solicitate, ASTĂZI în platforma Anghel Saligny
  6. Extiderea și modernizarea sistemului de management al deșeurilor prin înlocuirea actualului sistem, cu insule ecologice îngropate
  7. Stații de încărcare mașini electrice și hibrid în municipiul Bistrița

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ

  1. Reabilitarea și modernizarea str. Tărpiului
  2. Consolidarea DJ173 str. Jelnei
  3. Amenajare străzi în zonele de locuințe din municipiul Bistrița (Dinu Lipatti, Simfoniei, Subcetate, etc)
  4. Modernizarea străzilor de pământ din municipiul Bistrița (str. Arenei, str. Școlii, str. Strămoșilor și str. Morii din Unirea, str. Secundară 2, 3, 4, 5 și 8 din Ghinda, str. Secundară 9 din Slătinița, str. Secundară 5 și 14 din Sigmir, str. Secundară 3 și Știubei din Sărata, str. Secundară 12 din Viișoara)
  5. Reabilitarea străzilor din municipiul Bistrița (str. Ghinzii, str. Bistricioarei, Piața Unirii, Piața Petru Rareș, str. Împăratu Traian, str. Trandafirilor, str. Sălciilor)
  6. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără achiziționarea și punerea în funcțiune a noii stații de mixture asfaltice și achiziționarea utilajelor necesare
  7. Puntea de pe str. Tudor Vladimirescu
  8. Drumul de acces la Complexul sportive si de agrement
  9. Parcari – Nasaudului, Ion Minulescu, Vasile Lupu, C.R.Vivu, Lupeni (aprobat SF în sedința extraordinară din 17.10.2024), în pregătire la faza de PUZ parcările de pe str. Crinilor, Clopoțeilor și Carpați
  10. Au început lucrările de modernizare a străzii Tabără și sunt în diferite faze de contractare străzile Remus Cristian Bucur și George Barițiu

 

PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ COMPLEXĂ

  1. Linia Vede de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hybrid sau cu normă de poluare redusă
  2. Reconfigurarea axei de transport Năsăudului–A.Mureșanu–Decebal–Gării
  3. Amenajarea pistelor de cicliști în municipiul Bistrița
  4. Pasajul Rutier Subteran Gării–Tărpiului

PROIECTE ÎN PREGĂTIRE

  1. Parcul de Specializare Inteligenta – proiect foarte important pentru pregătirea unor agenți economici în dezvoltarea unor produse și servicii cu valoare adăugată mare, care să se constituie într-un pol de creștere ecomonică și care să influențeze dezvoltarea economică a municipiului
  2. Parcul de Panouri Fotovoltaice – ar reduce cheltuiala bugetară cu circa 1.000.00 euro pe an, prin asigurarea consumului necomercial de energie electrică a municipiului
  3. Dezvoltarea managementului traficului în municipiul Bistrița – în completarea sistemului de management al traficului de pe proiectul Liniei Verzi și Reconfigurare Axă de Transport ar asigura o fluidizare a traficului auto în municipiul Bistrița
  4. Achiziționarea de autobuze electrice pentru interconectarea transportului public din municipiul Bistrița cu zonele adiacente, în prima etapă cu comuna Livezile și apoi cu comunele Șieu-Măgheruș și Budac

 

 

 

 

 

Un răspuns

  1. Nimic despre descongestionarea circulatiei auto pentru care este nevoie de mai multe „coridoare” care să traverseze orasul pe lungime, adică pe directia est-vest si care să facă legatura cu intrările in Bistrița dinspre Unirea la est si Viisoara sau Sărata la vest. Una din aceste rute este coridorul aferent malului stâng al râului Bistrița cunoscut sub numele de „Linia albastră” care face legătura intre Sărata si Unirea, despre care s-a vorbit mult dar nu s-a făcut nimic. Ba mai mult au existat o serie de „bâlbâieli” legate de amenajarea portiunii de la poalele pădurii Codrisor dintre Podul Budacului si Podul Jelnii, desi lucrurile sunt mult mai simple.
    Această rută trebuie conectată si cu centrul istoric al orasului Bistrita pentru inchiderea inelului central de circulatie format din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru asta ar mai fi necesară doar prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru a face legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Chiar dacă traseul „Linia Albastră” trece pe la poalele pădurii Codrișor unde este preconizată amenajarea unei zone de promenadă, totusi nu-i nevoie de transbordarea calatorilor de pe mijloacele de transport in comun intre Podul Budacului si Podul Jelnii asa cum se discuta la un moment dat. Există posibilitatea lărgirii străzii Codrisor prin construirea unui zid de sprijin la poalele pădurii care să delimiteze ampriza drumului, pe o lătime optimă care să includă 2 benzi de circulatie, plus piste pentru biciclete si promenada pe malul râului. Singurul punct de gâtuire a circulatiei ar fi in zona grupului de hoteluri Select, Cora si Codrisor, dar si aici există posibilitatea ca dinspre Podul Budacului circulatia pe strada Codrisor să se facă pe un singur sens până in fata hotelului Codrisor,urmând ca iesirea spre Podul Budacului să fie amenajată pe malul râului, pe strada Victor Onisor. In acest sens există un proiect mai vechi pentru amenajarea malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor, pe portiunea dintre podul Budacului si podul Jelnii :(vezi: (https://zupernews.wordpress.com/2013/06/06/codrisor-hill-p-u-z-bistrita-dealul-codrisor/)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa