Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a votat duminică după amiaza la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița alături de soția sa și de cei doi gemeni ai cuplului. A declarat că a votat cu gândul la familie şi ţară, „cele mai sfinte lucruri pentru români”.
„Poate aşa a vrut bunul Dumnezeu, ca astăzi să fie despre cele mai sfinte lucruri pentru români: familia şi ţara. Este o zi extrem de importantă şi am votat pentru ca de mâine să existe o forţă politică în Parlament care să aducă echilibru, pace, în condiţiile în care, astăzi, românii par mai dezbinaţi ca niciodată”, a declarat Daniel Suciu la ieșirea de la urne.