Un puști de 18 ani s-a ales cu traumatism cranian după ce și-a scăpat mașina de sub control, care a ajuns într-un șanț adânc

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un  șofer de 18 ani a plonjat cu mașina duminică într-un șanț adânc, pe DN 17 C în Cepari, după ce autoturismul pe care-l conducea și pe care nu l-a mai putut controla s-a izbit de un parapet metalic.

Pentru a-i sari în ajutor pompierii care-au ajuns primii la locul accidentului au avut nevoie de o scara pentru a avea acces la mașina răsturnată. Tânărul șofer de 18 ani, care era singur în autoturism în momentul accidentului, s-a ales cu escoriații și un traumatism cranian, iar starea sa nu a permis testarea cu etilotestul.

Polițiștii spun că tânărul de 18 ani Salva conducea  pe direcția Cepari-Năsăud, când a pierdut controlul direcției, a intrat în coliziune cu un parapet metalic și a fost ulterior proiectat într-un șanț. ”Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate probe biologice. Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul” a precizat IPJ BN.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa