Cum s-a dat singur de gol, în trafic, un șofer fără permis. Gestul urmat de o urmărire ca-n filme.

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un tânăr din Sângeorz Băi, care n-avea dreptul să mai urce la volan, a atras atenția polițiștilor rutieri după o manevră de eschivă făcută după ce a dat cu ochii de oamenii legii în timp ce conducea o mașină prin Ilva Mică.

Echipajul de poliție rutieră acționa cu aparatul radar undeva pe DJ 172 D când au remarcat un autoturism, care la vederea echipajului a frânat brusc și a schimbat direcția de mers. Polițiștii au pornit în urmărirea mașinii cu pricina cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Urmărirea a durat mai bine de 2 km, în condițiile în care șoferul n-a vrut sa se lase oprit. A cedat abia după ce polițiștii, cărora li s-au alăturat și alte echipaje, l-au blocat în trafic. După oprire și identificare polițiștii au realizat și de ce gonea șoferul, un tânăr de 29 de ani, din Ilva Mică:  avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat.

Polițiștii l-au lăsat sa plece abia după declarații și după ce i-au întocmit actele pentru un dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ce a pățit un alt tânăr care a fost surprins în trecut la volan tot fara permis și cu mașina furată

Un  tânăr din Budacu de Sus, aflat parțial într-o situație asemănătoare cu cel din Sângeorz Băi, în sensul ca a fost prins la volan fără a avea dreptul de a conduce o mașină, dar în plus furase și mașina la bordul careia a fost oprit, a fost condus aseară la Penitenciarul Bistrița. Tânărul a fost deja condamnat, iar polițiștii au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei emis în urmă cu două săptămâni

Bărbatul are deispășit o pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosință, a precizat IPJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa