Deputatul AUR de Bistrița-Năsăud, Tiberiu Boșutar a participat aseară la protestele din fața Biroului Electoral Central, după respingerea candidaturii lui Georgescu, chiar în primul rând al protestatarilor, în fața cordonului jandarmilor. El a făcut și un live de 15 minute din prima linie a protestelor, care ulterior însă au degenerat, devenind violente. Boșutar, care are un dosar penal deschis pentru instigare dupa ce a declarat ca instituții precum BEJ-ul si Prefectura BN ar trebui aruncate în aer, si care de abia a ieșit de sub controlul judiciar, a făcut totuși apel la un protest pasnic pe timpul transmisiei sale din fața BEC.
13 jandarmi au ajuns la spital pentru îngrijiri aseară după ce protestarii carora li s-ar fi alăturat și membrii unor galerii, au rupt pavele și le-au aruncat spre jandarmi.
Așa cum se poate vedea în live-ul pe care l-a făcut vreo 15 minute, pe pagina sa de facebook, ”Legea Codrului” Tiberiu Boșutar, a strigat permanent la jandarmii din primul rând ”fără violență”, dar și că este deputat al României, atunci când aceștia i-au cerut să se îndepărteze pentru că situația escalada. La un moment dat Boșotar îi cere unui protestatar mascat sa-și dea jos esarfa care-i acoperea față, pentru a nu se interpreta că are ceva de ascuns. Inițial la începutul transmisiei i-a acuzat pe jandarmi că escaladează și că pulverizează spray lacrimogen, pentru ca după 15 minute să acuze jandarmii ca i-au pulverizat spray în ochi.
S-a plâns că a incasat spray lacrimogen
La finalul transmisiei deputatul AUR, care a intervenit pentru o protestatară care vorbea în engleza și admonesta jandarmii, s-a plâns că a încasat un jet de spray lacrimogen. ” De ce provocați? De ce dați cu spray-ul în noi, striga Boșutar la un moment dat spre finalul transmisiei . La capătul celor 15 minute de live, Boșutar și-a închis transmisia susținând că i s-au terminat bateriile, dar că va reveni pe baricade imediat ce-și va încărca telefonul. N-a mai făcut-o însă.
Bilanțul protestului violent
Potrivit unor comunicate de presă ale Inspectoratului General al Poliției dar si al Jandarmeriei, 13 jandarmi au fost răniți în violențele de duminică noaptea din Centrul Vechi al Capitalei, lângă sediul Biroului Electoral Central. Patru jandarmi sunt în spital. Mai multe vitrine, bănci și coșuri de gunoi au fost distruse, iar o mașină a unei televiziuni răsturnată și vandalizată .În urma violențelor din Centrul Vechi, cel puțin opt vitrine ale unor firme au fost distruse, pavajul a fost spart, iar mai multe obiecte de mobilier stradal și coșuri de gunoi au fost incendiate. au mai anunțat IGPR și Jandarmeria. 500 de participanți la miting au fost legitimați.
https://www.facebook.com/100051352669443/videos/519898467435314
citeste si:
https://www.facebook.com/100051352669443/videos/519898467435314