Locuitorii din Parva vor fi chemați în 18 mai, odată cu al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale să voteze și la un referenduum local. Administrația comunei vrea sa afle dacă localnicii sunt de acord ca două pășuni comunale să-și schimbe destinația pentru a deveni zone de interes turistic. Potrivit AEP în țară alte două comune alături de cea din Parva organizează referendumuri locale în 18 mai.
Primarul din Parva, Ioan Strugari a explicat pentru Bistrița Express că s-a gândit sa foloseasca oportunitatea alegerilor prezidențiale pentru a organiza, cu costuri minimale (1000 de lei) o consultare publică a locuitorilor legată de schimbarea destinației pentru două pășuni, în condițiile în care oponenții din Consiliu Local ar fi pus bețe în roate proiectului: ”vrem sa fim cât se poate de democratici, așa că îi întrebăm direct pe locuitori dacă vor sau nu. Nu ne costă organizarea aproape nimic, că oricum avem alegeri, singura noastra cheltuială e tipărirea buletinelor de vot pentru referendum, adica în jur de 1000 de lei, am socotit noi” a precizat primarul
Vrem să facem din pășunea comunei o zonă turistică, așa cum a făcut primarul Nicu Moldovan(nn din Beclean) cu Figa, însă procedura e viciată de consilierii PNL. Sunt două loturi vizate, de 25 de hectare fiecare . Unul este în zona Peșterii Tăușoara, cealaltă deasupra Sângeorzului Băi, lângă Muntele Comarnic. Stim că procesul de schimbare a destinației unei pășuni e de durată, poate fi și de 3-5, chiar 10 ani, dacă locuitorii votează, dar trebuie sa începem de undeva”. Primarul din Parva spune și că pășunea disponibilă fara cele două loturi e suficientă pentru numprul de animale din comună, iar suprafețele vizate ar fi la limita utilizarii, din cauza compromiterii.
Votul la un referendum local odată cu prezidențialele
Potrivit hotărârii Biroului Electoral Central, operaţiunile necesare organizării referendumurilor locale sunt îndeplinite de birourile electorale constituite la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, iar procedura de votare se realizează cu aplicarea prevederilor legale privind alegerile prezidenţiale.
Alegătorii din localităţile unde sunt convocate respectivele referendumuri locale votează în aceleaşi secţii de votare organizate la alegerile pentru Preşedintele României, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „Votat”, pe buletine de vot separate.
Oamenii pot să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine, prezenţa acestora la vot urmând a fi consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.
sursa foto: calm.md
sursa foto: calm.md