
UPDATE :Incident șocant astăzi pe străzile Bistriței, chiar lângă sediu Poliției Transporturi feroviare din incinta Gării: arma unui polițist de la TF s-ar fi descărcat și l-ar fi rănit pe un alt polițist de 26 de ani de la Ordine Publică, aflat în patrulare. Un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Județean de Poliție precizează că incidentul s-ar fi produs în zona Gării din Bistrița. Polițistul rănit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență:
Incident șocant astăzi pe străzile Bistriței, în imediata apropiere a poliției Transporturi Feroviare: arma unui polițist de la Poliția TV s-ar fi descarcat și l-ar fi rănit pe un alt polițist de 26 de ani de la Ordine Publică, aflat în patrulare. Un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Județean de Poliție precizează că incidentul s-ar fi produs în zona Gării din Bistrița. Polițistul rănit a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență, glonțul penetrând zona supraclaviculară. Din fericire glonțul nu a atins decat zona musculare și nu organe vitale.
UPDATE: se pare că arma polițistului de 46 de ani de la TF s-ar fi descarcat accidental si l-ar fi nimerit pe polițistul de 26 de ani aflat în patrulare în zonă. Surse din poliție spun că cei doi protagoniști ai incidentului nici măcar nu se cunoșteau. Parchetul Bistrița a preluat ancheta.
”Astăzi, 29 aprilie, un echipaj de terapie mobila intensivă SMURD cu medic și un echipaj de pompieri au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică care a fost rănit accidental, în timpul serviciului, pe itinerariul de patrulare, în municipiul Bistrița.
Din primele date, polițistul, în vârstă de 26 de ani, aflat în patrulare, în zona Gării din municipiul Bistrița ar fi fost accidentat în urma unei descărcări accidentale a armei deținută de către un polițist din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistrița-Năsăud. O echipă formată din polițiști ai Poliției Municipiului Bistrița, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Investigații Criminale și Criminalistic sunt în zonă pentru efectuarea verificărilor” a precizat IPJ imediat după bizarul incident.
Poliția a mai informat și că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea efectuării cercetărilor iar cauză a fost preluată în anchetă proprie, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.
UPDATUL: polițistul rănit, internat la Chirurgie
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitaului Judetean de Urgență a precizat că plaga împușcată nu a afectat organe vitale: ” La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus astăzi un bărbat în vârstă de 26 de ani din Bistrița, conștient, cooperant, prezentând o plagă prin împușcare, afirmativ accidentală, cu plagă de ieșire posterioară în zona supraclaviculară dreaptă, fără afectarea organelor vitale.
Pacientul a beneficiat de managementul primar al plăgii în Blocul Operator (curățare, dezinfectare, pansare) și a rămas internat în Secția Chirurgie generală pentru supraveghere și tratament de specialitate” a precizat purtatorul de cuvânt al Spitalului BN, Camelia Strugar.










