Zeci de gospodării inundate în Bistrița-Năsăud în urma ploilor torențiale din 23 mai – bilanțul ISU

Inundatii la Budesti-23 mai
Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Ploile torențiale căzute vineri, atât ziua cât și noaptea au produs pagube în mai multe localități ale județului, zeci de gospodării fiind inundate de apă dar și de aluviuni.

Potrivit datelor transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, echipajele operative, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență (SVSU) au intervenit pentru gestionarea efectelor generate de acumulările de apă și aluviuni.

În Viile Tecii, două curți și un beci au fost inundate, iar în Archiud și Ruștior a fost afectată câte o curte. În toate cazurile voluntarii și pompierii au reușit sa îndepărteze apa cu motopompe.

Drum județean blocat de aluviuni

În Budacu de Sus, șase beciuri au fost inundate, iar pompierii militari și SVSU au intervenit cu trei motopompe. Cea mai grav afectată zonă a fost Șieuț, unde zece gospodării și trei beciuri au fost lovite de viituri.

Drrumul județean DJ154 a fost blocat temporar de aluviuni, o situație cu care comunitățile care-l folosesc frecvent s-au mai confruntat. (vezi articolul) Intervenția s-a desfășurat cu patru motopompe, trei buldoexcavatoare și sprijinul a douăzeci de localnici, traficul fiind deviat temporar pe o rută ocolitoare, a precizat ISU BN.

ISU informează că în această dimineață în comuna Dumitrița nu mai existau probleme, nivelul apei este în scădere și nu sunt necesare intervenții. ”În comuna Teaca, localitățile Viile Tecii, Archiud și Pinticu Tecii sunt parțial afectate, iar echipele SVSU și CLSU lucrează pentru îndepărtarea aluviunilor și deblocarea drumurilor. În comuna Șieuț, se acționează în continuare pentru curățarea drumurilor din localitățile Șieuț și Ruștior.” a mai informat ISU

Viiturile s-au retras din toate zonele afectate, iar situația este în prezent sub control. Intervențiile continuă acolo unde este necesar, iar ISU Bistrița-Năsăud monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrometeorologice și este pregătit să intervină în sprijinul comunităților afectate” a precizat ISU BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa