O coliziune în care a fost implicat un șofer de18 ani, noaptea trecută pe o șosea din Tiha Bârgăului s-a încheiat la Spital pentru 8 persoane, între care cinci copii cu vârste între un an și cinsprezece ani. Dacă șapte dintre pasageri au fost lăsați acasă, în schimb una dintre victime, o copilă de 15 ani a suferit răni grave la cap și coloana vertebrală, potrivit unei informari medicale a Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Adolescenta are traumatism craniocerebral dar și traumatism craniofacial, precum și fractura de coloană vertebrală plus fractură nazală: ”Pacienții au fost evaluați medical, iar în urma investigațiilor clinice și paraclinice, s-a stabilit că una dintre minore (de 15 ani), care prezenta traumatism craniocerebral, traumatism craniofacial, fractură la nivelul coloanei vertebrale și la oasele nazale, multiple contuzii și plăgi, va rămâne internată la Secția Chirurgie generală – sector Neurochirurgie.”

”În urma accidentului rutier petrecut pe raza localității Tureac, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși astă-noapte 5 minori, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani, și 3 adulți, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, conștienți, cooperanți, în stare stabilă. (..)Alți doi minori (de 1 an, respectiv 5 ani) nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind clinic sănătoși și ulterior externați. Ceilalți pacienți, cu diferite traumatisme, au primit îngrijiri și asistență de specialitate în Urgență și au fost externați cu recomandări la domiciliu” a informat purtatorul de cuvant al Spitalului Județean Clinic de Urgență, Camelia Strungari.
Ce spune poliția de accident?
Potrivit IJP autoturismul condus de un tânăr de 18 ani din Mureșenii Bârgăulului a intrat în coliziune în apropiere de Tureac cu un alt autoturism condus din sens opus de un bărbat de 34 de ani din Bistrița. Mașina începătorului a fost proiectată din impact într-un parapet metalic. Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Accidentul s-a petrecut marți seara cu puțin înainte de miezul nopții.










