Un tânăr năsăudean care a făcut închisoare pentru tâlhărie și mai multe infracțiuni de furt calificat, care i-au adus patru ani după gratii, s-a reprofilat pe producție și distribuție de canabis. Bărbatul de 33 de ani este, de la sfârșitul săptămânii trecute din nou în arest, de data aceasta preventiv, după ce politiștii de la crima organizată au descins în casa acestuia, transformată în sera pentru canabis.
Polițiștii care-l filau deja de ceva vreme susțin că bărbatul s-ar fi apucat de cultura de canabis cam din ianuarie anul acesta: ”în intervalul ianuarie – iulie 2025 a dezvoltat în locuința sa, din orașul Năsăud, o cultură indoor de canabis, destinată comercializării” susțin polițiștii care la finalul lunii iulie au găsit în casa acestuia 1,5 kilograme plante de canabis dar și 4,5 kilograme de canabis în stare uscată și semi-uscată, semințe de canabis, precum și alte mijloace de probă.
Judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud nici n-au stat pe gânduri si l-au trimis pe individ după gratii în arest preventiv pentru 30 de zile, deocamdată. Bărbatul a contestat decizia, însă deocamdată contestația nu a fost judecată
Năsăudeanul a fost condamnat în 2017 dar și în 2018 de Tribunalul Bihor, respectiv de Judecatoria Năsăud si apoi de Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru furt calificat împotriva mai multor societăți si persoane fizice, dar și pentru tâlhărie.
Foto ilustrativ









