Ajutoare din Bistrița pentru sinistrații din Bucovina: un camion cu donații a plecat în această dimineață spre Broșteni

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Un camion încărcat cu ajutoare umanitare, colectate în cadrul campaniei organizate de Primăria Bistrița pentru persoanele afectate de inundațiile din Bucovina, a plecat joi, 7 august, spre localitatea sinistrată Broșteni, anunță administrația locală.

Campania de strângere a donațiilor a început în 29 iulie în patru centre de colectare organizate la nivelul Bistriței

Printre cele mai numeroase donații, conform inventarului donațiilor centralizat de municipalitate se numără pături, plăpumi, lenjerii de pat, perne, prosoape, haine, papuci, dar și alimente de bază precum ulei, paste făinoase, zahăr, orez, făină, mălai, conserve și pateuri. După ce autoritățile din zonele afectate au solicitat produse specific de care au nevoie, bistrițenii au adunat și articole de unică folosință: farfurii, tacâmuri, pahare, caserole, precum și produse de igienă și detergenți.

Pe lângă sprijinul material, zeci de locuitori din județ s-au mobilizat și au mers în Broșteni pentru a-i ajuta direct pe cei afectați de inundații.  În prezent autoritățile din Broșteni și voluntarii care lucreaza acolo spun că au nevoie de lemn pentru reconstrucția caselor.

Foto: credit foto Vrancea24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa