Un șofer pericol public a fost reținut 24 de ore de polițiști abia ieri,la două săptămâni după un accident provocat în 14 august, înainte de Sfanta Marie, pe drumul judetean 172 C pe relația Ilva-Mică-Strâmba. Individul, care s-a dovedit ulterior ca avea o alcoolemie aproape de coma alcoolică, a pierdut controlul volanului si a intrat cu mașina într-un autovehicul care venea din sens opus. Numai o minune a făcut ca nimeni să nu fie accidentat în urma impactului.
Șoferul responsabil de accident, un ilvean de 39 de ani, care mirosea puternic a alcool, avea în aerul expirat 1,24 la mie și nici nu avea drept de conducere, după ce alte ispravi asemănătoare i-au atras suspendarea permisului. . Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore abia ieri, 27 august, la două săptămâni distanță de momentul accidentului,cel mai probabil după primirea rezultatului probelor biologice.
Deocamdată șoferul a fost reținut 24 de ore și urmează să ajungă în fața magistraților pentru stabilirea măsurilor preventive.. Cazul este instrumentat de polițiștii Secției 7 Sângeorz-Băi, cei care continuă cercetările în acest caz.