Majorarea tarifelor la salubrizare, de 8,1% cerută de Supercom n-a reușit sa treacă de votul reprezentanților primăriilor din ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud. Din 36 de UAT-uri care au trimis până vineri, 29 august rezultatul votului din Consiliile Locale, 26 au votat împotrivă și abia 10, între care și Consiliul Județean BN, au spus DA.
Restul de 27 de UAT-uri, chiar dacă au votat, nu au trimis rezultatul votului la ADI Deșeuri și acesta nu a putut fi procesat, a precizat pentru Bistrița Express, directorul ADI Deșeuri, Cristian Niculae. Potrivit acestuia solicitarea operatorului viza o ajustare cu rata inflației a tarifelor.
Rezultatul votului este o premieră în Bistrița-Năsăud, fiind prima dată când o solicitare de acest gen, de majorarea a tarifelor, care ajunge în ADI Deșeuri, este respinsă.
Niciun oraș nu a votat pentru majorare
De data aceasta niciunul dintre reprezentanții celor patru orașe: Bistrita, Năsăud, Sangeorz Băi și Beclean nu a votat pentru majorare, pentru că au primit mandat de vot împotrivă, potrivit informațiilor obținute de Bistrița Express. În schimb a votat pentru majorare reprezentantul Consiliului Judetean, Florin Moldovan, care a primit un asemenea mandat, de aprobare a noilor tarife, de la consilierii județeni. Deocamdată procesul verbal al sedinței si votului nu a fost urcat pe site-ul ADI Deșeuri.
Ce urmează?
După decizia luată în sedința ADI Deșeuri, Supercom poate face o nouă solicitare către ADI Deseuri, urmat de un alt vot sau se poate adresa ANRSCE pentru a solicita sa i se aprobe majorarea tarifelor cu rata inflației.
Cum arata varinata tarifelor majorata cerurta de operatorul de salubritate:










