În Bistrița-Năsăud cei mai mulți angajați din administrațiile locale care ar putea fi disponibilizați dacă se va aplica procentul de 40% cerut de premierul Bolojan ar fi chiar Consiliul Județean BN, urmat de Primăria Bistrița și Primăria Sângeorz Băi, Primăria Matei și Teaca.
În cazul unei reduceri de 40% ar fi afectate 10 primării și Consiliul Județean, iar pe listă ar fi 125 de angajați din administrațiile, potrivit unei simulări postate pe o aplicație a Guvernului. În situația în care reducerea ar fi însă de 45 %, asa cum ar fi cerut de fapt premierul, ar fi afectați 189 de angajați din județ și 16 UAT-uri, potrivit datelor consultate de Bistrița Express. Datele simularii ar fi fost transmise de prefecturi, care au cerut situații în teritoriu, premierul Bolojan declarând marți seara că a cerut o verificare a acestor date.
Surpriza de la Consiliul Județean
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud ar pierde 65 de angajați la 40% , însă la 45% ar fi afectați 81 de angajați. La Consiliul Județean sunt 302 posturi ocupate din 369 prevazute, însă Guvernul a calculat ca ar trebui sa rămână doar 237 daca se taie 45% sau 221 la 40%. Datele de la CJ sunt surprinzătoare în condițiile în care conducerea instituției a declarat mereu că lucrează cu o schemă de personal ajustată.
Primăria Bistrița ar fi următoarea pe listă, cu 27 de angajați care ar urma sa fie disponibilizați în caz de reducere cu 40%, însă numărul acestora ar creste la 53 daca s-ar aplica procentul de 45%. Datele Guvernului indică 535 de angajați, la o schemă de 731.
Primăria Sangeorz Bai ar fi urmatoarea pe lista UAT-urilor afectate: în caz că se aplica 40% reducere ar trebui sa disponibilizeze potrivit datelor guvernamentale 18 oameni, în timp ce la 45% , numarul ar creste la 22. Primăria orasului are 84 de posturi ocupate din 100 în schemă, dar Guvernul indica un maxim de 66, și în cel mai drastic caz 62.
Câteva comune afectate
La Matei ar urma sa plece 4 angajați în caz de 40% si 5 la simularea de 45%. Comuna are 16 angajati la 2300 de locuitori, dar Guvernul spune că ar trebui sa fie 11 sau maxim 12. Chiuza ar putea să renunțe la 3 angajați sau chiar 4 în scenariul radical. Aceeași situație apare în proiectie pentru Teaca , respectiv 3 sau 4. La Feldru ar pleca 1 angajat in caz de 40% taiere, dar 3 în scenariul de 45%.
La Măgura Ilvei ar putea pleca 1 in scenariul de 40% si 2 daca se merge pe varianta maximala. La Micestii de Campie ar fi in situatie 1 angajat, respectiv tot unul la 45%. În Branistea ar putea pleca unul sau 2 angajați în varianta maximală, adica în loc de 16 sa ramana 14 sau 15.
Câte un angajat ar pleca si de la Spermezeu, Bistrita-Bargaului, Zagra, Lunca Ilvei sau Cetate, însă numai in scenariul de 45%. In resr la 40% primariile respective nu vor fi afectate.
Ce spune primarul Bistriței despre simulări?
Primarul Bistriței, Gabriel Lazany examina simularile postate de Guvern în momentul în care l-a contactat reporterul Bistrița Express. A spus că nu îi este clar ce se va aplica până la urmă, că din momentul în care a preluat mandatul de primar din Primăria Bistriței au plecat în jur de 100 de persoane, unii pensionați cu prelungire, alții la Centrul Cultural Municipal: ” eram pe punctul să terminăm cu noua organigramă, acum ne-am oprit si asteptăm sa vedem ce se va intampla, nu putem sa facem organigrama de două ori. Am transmis simulările la Direcția de Resurse Umane și vom mai vedea” a mai spus primarul Gabriel Lazany.
Decizia privind disponibilizarile din administarții locale ar urma sa fie în 2 saptamani după discuțiile din coaliția de guvernare.
Simulările le putea vedea aici:
(in tabel rubricile trecute cu culoarea roz sunt cele cu UAT-urile din care se aplica reduceri in caz de 40% si în a doua rubrica cu 45%. a doua coloana a tabelului este grila de posturi pe UAT-uri, apoi varianta de personal cu 40%, urmeaza ajustarea cu 45% si personalul efectiv angajat)











