Șoferiță descarcerată luni dimineața după ce mașina acesteia a intrat în coliziune cu un tir care transporta mașini

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

O șoferiță de 31 de ani din Prundu Bargăului n-a mai ajuns luni dimineața la destinație, după ce din motive încă neclare mașina pe care o conducea a ajuns parțial pe contrasens, unde a fost acroșată violent și izbită de un tir care transporta două autovehicule.

În urma impactului, care s-a produs pe DN 17, în localitatea Rusu Bargaului, mașina tinerei a fost proiectată în afara carosabilului lângă un gard. Șoferița a avut nevoie de descarcerare pentru a putea fi scoasa din interiorul zdrobit. O mașină de terapie intensivă a transportat-o după descarcerare si stabilizare la Spitalul Judetean de Urgență.

Potrivit informațiilor BistrițaExpress, neconfirmate încă, tânăra ar fi fost operata de urgență, după ce s-a constatat ca ar fi avut hemoragie internă cauzată de o ruptura de splină.

Poliția a transmis că a deschis dosar penal si ca soferul celeilate masini nu era baut, în timp ce femeii nu i s-a putut face examenul cu alcooltestul: ”din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 31 de ani din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Bistrița, a intrat în coliziune cu un ansamblu, format din cap tractor și remorca pe care transporta alte două autoturisme și care era condus din sens opus, de un bărbat de 50 de ani din Prundu Bârgăului. (…) În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care avut loc evenimentul” a precizat IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa