Cu două luni înainte de expirarea ultimul termen de înrolare în Reges Online, după prelungirea acordată de Guvern nici jumătate dintre angajatorii din Bistrița-Năsăud nu trecuseră contractele de muncă din vechiul Revisal în noul sistem Reges Online. Potrivit inspectorului șef al ITM Bistrița-Năsăud, Iulia Stejerean în jur de 10 128 de angajatori, incluzând firme, campanii, dar și UAT-uri, școli sau grădinițe încheiaseră înrolarea în noua platformă.
La nivel procentual cei înrolați până acum nu ating 50% din angajatori, cifra reprezentând abia 48% dintre angajatorii din BN. Iulia Stejărean a explicat în sedința Colegiului Prefectural desfășurat miercuri, 29 octombrie că printre cei care nu si-au înregistrat încă contractele de muncă în noua platformă se numără inclusiv mari companii.
Inclusiv firmele care nu mai angajati trebuie să se inroleze in REGES
”Toți angajatorii trebuie sa se înregistreze în Reges până în 31 decembrie, Trebuie sa o faca toate unitatile care au sau au avut contracte de muncă , salariati activi. Ar trebui să se înregistreze si unitatile care nu mai au contracte active. Recomandam unităților care au avut angajați și nu mai au, cam din anul 2006 încoace, de când a fost înființat fostul Revisal sa se înroleze. Când se va inchide vechiul Revisal se va putea vedea care au rămas contracte de munca suspendate ” a precizat inspectorul șef de la ITM.
Termenul limită de la care Revisalul ar fi urmat sa se închidă era 30 septembrie, însă guvernul a mai acordat o prorogare la solicitarea mediului de afaceri până la 31 decembrie. Cei care nu se conformează după acest termen riscă amenzi substanțiale, între 15 000 și 20 000 de lei în sus, a avertizat inspectorul sef ITM.









