Șapte echipaje de pompieri s-au luptat cu un incendiu care a afectat trei gospodării

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Nu mai puțin de șapte echipaje de pompieri, militari sau voluntari s-au luptat astăzi în Budacu de Sus pentru a lichida un incendiu care a afectat astăzi, 2 decembrie trei gospodarii și peste 500 de metri pătrați. Trei locatari au fost afectați de incendiu: o femeie de 79 de ani a suferit arsuri pe fata iar doi oameni, socati de proporțiile incendiului au făcut atacuri de panică.

Incendiul se manifesta violent în momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului, ardeau generalizat acoperișurile a doua case cam pe 350 mp iar focul se întinsese și la trei anexe gospodaresti pe circa 500–550 mp.

Pompierii au avut dificultăți în asigurarea apei necesare stingerii incendiului, echipajele fiind nevoite să facă mai multe transporturi succesive pentru alimentarea cu apă a autospecialelor.

Pe parcursul intervenției au fost mobilizate succesiv șapte echipaje de pompieri militari și voluntari, cu autospeciale de stingere, inclusiv o autospecială de intervenție la înălțime. Având în vedere dezvoltarea rapidă și amploarea incendiului, misiunea prioritară a echipajelor a fost limitarea propagării flăcărilor la gospodăriile învecinate. A fost constituit un dispozitiv de protecție, urmat de operațiuni de localizare și lichidare a focarelor. Intervenția a fost îngreunată de insuficiența surselor de apă din apropiere, motiv pentru care echipajele au realizat transporturi repetate de apă pentru alimentarea autospecialelor” a precizat ISU BN.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire, au mai precizat pompierii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa