Municipalitatea a cumpărat pentru o grădiniță un teren din proximitate cu 87 000 de euro

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Primăria Bistrița îi cumpără unei grădinițe cu program prelungit din Bistrița, o suprafață generoasă de teren din vecinătate, pentru a-i permite extinderea terenurilor de joacă în aer liber. Este vorba de Grădinița Casuța cu Povești (nr 11) care împarte cu o cresă (Cresa nr 2) un teren relativ limitat, încă de la înființare, de la începutul anilor 70.

Consilierii locali au aprobat în ședința de miercuri, 17 decembrie detaliile tranzacției, negociate deja cu o agenție imobiliară din Bistrița, Imobil Mallorca, deținătoarea proprietății de 636 de metri pătrați, situată în strada Zambilelor, în imediata vecinătate a Grădiniței cu Program Prelungit cu intrarea din strada Zimbrului.

Oferta este de aproape 3 ani

Deținătorul terenului, Imobil Mallorca S.R.L. i-a făcut propuneri de cumpărare municipalității încă din ianuarie 2023, indică documentele din anexa hotararii de Consiliu Local. Terenul de 636 mp, situat în Aleea Zambilelor nr.7, se află în spatele imobilului în care își desfășoară activitatea Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța cu Povești” și Creșa nr.2, este liber de construcții, parțial acoperit de pietriș și parțial de iarbă, în prezent fiind utilizat ca parcare.

Abia în ianuarie 2025, după discuții, municipalitatea a inclus o sumă potențială de 500 000 de lei pentru achiziție în bugetul anual al primăriei, de 500.000 lei, ulterior fiind întocmit și raportul de evaluare a imobilului de către un evaluator autorizat. Acesta a stabilit ca terenul ar valora fara TVA 442.557 lei (86.940 euro, fără TVA. valoarea de piață estimată a proprietății imobiliare fiind estimat la 137 euro/mp, respectiv 696 lei/mp, fără TVA, precizeaza anexele hotararii.

Firma imobiliara a acceptat prețul, banii urmand sa fie virati în 10 zile de la încheierea contractului, cel tarziu până în 31 ianuarieDe asemenea, s-a stabilit că plata se va face în lei, din bugetul local al municipiului Bistriţa. Primaria va suporta si plata taxelor nateriale si a celor de inscriere în CF a terenului, care va deveni teren in proprietatea publică a municipiului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa