Primarul Bistriței Gabriel Lazany a făcut o vizită inopinată miercuri după amiază în Viișoara la blocurile sociale, după ce a primit multe sesizari legate de mizeria și scandalurile făcute de unii dintre chiriașii municipalității. După ce a vizitat circa 100 de apartamente Lazany a anunțat: ”cei găsiți cu apartamente distruse sau cu igienă precară, primesc un răgaz de 30 de zile să le repare, altfel li se vor rezilia contractele”.
În vizita inopinată, făcută împreună cu polițiștii locali si cei de la Direcția Patrimoniu și SVSU, filmată și postată parțial pe facebook, Lazany a vizitat apartamente curate, zugrăvite și bine întreținute, dar și locuințe cu uși sparte, cu pături în loc de uși, pereți murdari, unele fără energie electrică, deconectate cel mai probabil pentru neplată.






”Uite cum e distrus apartamentul asta- spune primarul, care are nevoie de lanterna telefonului pentru a se orienta: aici verifici contractul si dacă în 30 de zile nu e refăcut apartamentul ăsta distrus, nu e zugravit, reziliem contractul” îi spune primarul unui șef de la Poliția Locală. În altul, cu chiștoace de țigară pe jos și pereți murdari, ușă interioara spartă primarul îi atrage atenția chiriașului municipalității că în 30 de zile ori reface apartamentul, ori rămâne fără contract.
Într-un apartament îngrijit in care a gasit acasă un licean, care locuieste cu fratele si mama sa, primarul îi spune că dacă întâmpina probleme cu vecinii să sune de urgență la dispeceratul poliției locale.
Nu e singurul apartament social bine întreținut, sunt alte câteva care se văd în filmare zugravite, frumos aranjate, iar Lazany îi laudă pentru modul în care le întrețin: ”Anul acesta facem asfalt, facem trotuare aici, cine nu se poate adapta la condițiile traiului în comun, pleacă. Aveți apartamente curate si frumoase, e pacat sa nu le întrețină” le transmite Lazany celor vizitați.
La ieșire primarul Bistriței spune concluziile: ”Am intrat în peste 100 de apartamente, sunt lucruri contrastante, intre apartamente curate, întreținute si apartamente murdare și distruse. Colegii de la Patrimoniu le dau termen 30 de zile celor găsiți într-o asemenea situație. E o mare diferență între a avea o condiție socială mai complicată si cu totul altceva de a fi murdar. Îi felicit pe toti care le pot îngriji și întreține”.
Blocurile sociale din Viișoara sunt o sursă constantă de probleme nu doar pentru municipalitate, ci și pentru poliție, chemată frecvent sa aplaneze conflicte aici sau să identifice infractori careși găsesc adapost în zonă. Anul trecut o acțiune a poliției municipale însoțite de polițiștii locali si asistenți sociali si de la DGASPC s-a încheiat prin lovirea unei asistente sociale, rănite de o piatră aruncată prin luneta autovehicolului în care se afla.
Citeste si:









