O adolescentă de 15 ani a căzut dintr-un autocar în timpul mersului. Copila era în excursie școlară

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

O copilă de 15 ani din Târlișua a căzut luni dimineața din autocarul în care se afla, în timpul unei excursii școlare. Accidentul s-a petrecut între localitățile Herina și Sărățel, în timp ce autocarul rula cu viteză redusă, într-o curbă. Potrivit surselor Bistrița Express adolescenta a căzut după ce o ușă secundară, folosită pentru evacuări de urgență s-ar fi deschis în mers, nu se știe încă în ce împrejurări. Copila a fost transportată cu dureri lombare la spital. fără a avea traume majore.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, autobuzul din care a căzut copila era condusă de un șofer profesionist de 44 de ani din Târlișua, iar accidentul a avut loc pe Drumul Național 15A, între Sărățel și Herina. Din primele informații furnizate de ISU BN, copila era conștientă si cooperantă atunci când a ajuns echipajul de prim-ajutor SMURD, însă acuza dureri lombare. Norocul copilei a fost acela că autocarul rula cu viteză redusă în curbă. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în vederea determinării cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul” a precizat poliția.

A fost deschis și un dosar penal pentru vătămare corporală în culpă.

Spitalul a transmis o informare medicală

Copila este investigată încă la UPU Pediatrie, a transmis Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița într-o informare: ”minora în vârstă de 15 ani prezenta policontuzii în zona toracelui și abdomenului, în urma căderii dintr-un autocar aflat în mers. Tânăra este în stare stabilă, conștientă, cooperantă și se află în curs de investigații la UPU Pediatrie” a informat SCJU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa